George Scupra a demisionat din funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali din Organizația Județeană a PNL Constanța

Cu puțin timp în urmă, primarul orașului Ovidiu, George Scupra a anunțat că și-a dat demisia din funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali din cadrul Organizației Județene a PNL Constanța.
Primarul George Scupra declara, cu o lună în urmă, printr-un comunicat postat pe pagina sa de socializare: “În urma anunțului public realizat de către mai multe partide, privind posibila candidatură a mea la președinția Consiliului Județean Constanța, în calitate de președinte al organizației PNL Ovidiu și președinte al Ligii Aleșilor Locali din cadrul organizației județene PNL Constanța, doresc să precizez următoarele aspecte:

– În acest moment sunt evaluat și propus, alături de alți colegi, pentru o candidatură la președinția Consiliului Județean Constanța din partea PNL;

– Dacă în urma analizei PNL rezultă că sunt soluția optimă pentru Consiliul Județean Constanța, am declarat deja public că sunt pregătit să îmi asum această funcție, bineînțeles condiționat de realizarea unui proiect viabil pentru județul Constanța;

– Îmi doresc în continuare să candidez la Ovidiu, alături de echipa mea, pentru un nou mandat de primar al orașului;

– Faptul că și cele două partide, PSD și AUR, m-au inclus în sondajele lor, nu poate decât să mă bucure, deoarece consider că astfel îmi este apreciată activitatea din cele 3 mandate de primar, chiar și de către reprezentații altor partide;

– Respect în egală măsură liderii politici județeni cu care discut PSD, AUR, PMP sau USR – fiind adeptul dialogului constructiv pentru binele urbei, proiectele administrative trebuind să primeze în fața ambițiilor și opțiunilor politice;

– Sunt onorat și le mulțumesc celor ce s-au gândit la mine, însă prima mea opțiune rămâne să servesc orașul în care trăiesc, candidând din partea PNL la funcția de primar al orașului Ovidiu”, scria pe pagina sa de socializare, George Scupra.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories