Finalul unei luni de foc. Polițiștii debutanți din Constanța încheie cu succes stagiul de pregătire (FOTO)

Finalul unei luni de foc. Polițiștii debutanți din Constanța încheie cu succes stagiul de pregătire (FOTO)A fost o lună de foc, în care au trecut prin antrenamente dure, pentru a-și perfecționa pregătirea practică. Dar, pe parcursul acesteia, au devenit o echipă și au ajuns să dea tot ce au mai bun în ei, hotărâți să-și îndeplinească principala misiune, aceea de a fi în slujba societății.

Vorbim despre cei aproximativ 170 de agenți de poliție debutanți, recent încadrați în structurile Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, care astăzi au încheiat stagiul de pregătire și integrare în specificul muncii de poliție, transmite IPJ Constanța. 

Timp patru săptămâni, aceștia au participat la activități de pregătire teoretică și practică, alături de cei mai experimentați instructori din Poliția Română, dar și de specialiști din structurile de investigații criminale, ordine publică, rutieră și de combatere a criminalității organizate.

De asemenea, specialiști ai Departamentului de Stat din cadrul Ambasadei SUA la București le-au împărtășit experiențe și informații profesionale în domeniul combaterii traficului de persoane.

Astfel, polițiștii debutanți și-au perfecționat pregătirea profesională în tactică polițienească, tragere cu armamentul din dotare, conducere defensivă în regim prioritar și autoapărare profesională.

Tuturor le dorim succes în carieră!- a mai punctat sursa citată. 

foto: IPJ Constanța 

Citește și:

Știri ConstanțaSancțiuni drastice în trafic! Acțiune în Constanța, pe DN 2A și DN 22, în județul Tulcea (FOTO)
 

Sursa: ZiuaConstanta.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories