În această perioadă a anului, la sfârșitul minivacanței de Sfânta Maria, timpul petrecut la frontieră a ajuns și la 70 de minute, mulți români întorcându-se în țară din concediu sau plecând în străinătate, la muncă.Potrivit Poliției de Frontieră Române, ținând cont de experiența ultimilor ani, când în această perioadă media valorilor de trafic depășea jumătate de milion de persoane la nivel național, au fost luate măsuri pentru fluidizarea circulației, în special în punctele de frontieră de la granița cu Bulgaria și Ungaria.
Astfel, în ceea ce privește frontiera României cu Bulgaria, au fost suplimentate arterele de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere și, de asemenea, a personalului planificat pentru controlul documentelor.
Autoritățile din Bulgaria efectuează lucrări de reparații pentru partea bulgară la Podul Prieteniei dintre Ruse și Giurgiu, lucrări ce se desfășoară zilnic și care vor dura aproximativ doi ani. În perioada reparațiilor, circulația se va desfășura alternativ, pe o singură bandă, în sistem semaforizat. Prin urmare, oamenii legii le recomandă călătorilor să utilizeze toate punctele de frontieră destinate traficului internațional. La granița cu Bulgaria sunt operaționale 11 puncte de trecere cu specific rutier.
„Menționăm că, la frontierele interne, formalitățile de frontieră se efectuează în comun cu autoritățile ungare, respectiv bulgare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria și Bulgaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizați de către Poliția Ungară, respectiv Poliţia de Frontieră Bulgară”, a transmis Poliția de Frontieră Română, prin intermediul unui comunicat de presă.
Pentru a contribui la scurtarea timpului de control și implicit la fluidizarea traficului, călătorii sunt sfătuiți să verifice cu mare atenție dacă dețin toate documentele necesare pentru traversarea graniței, cât și valabilitatea acestora.
Duminică, 18 august, la punctele de trecere a frontierei Vama Veche și Negru Vodă, timpul de așteptare a ajuns și la 70 de minute, pe ambele sensuri de circulație, potrivit site-ului Poliției de Frontieră, secțiunea „Trafic Online”.