Final de an școlar cu experiențe europene memorabile pentru colectivul Colegiului “Mihai Eminescu”

Pentru profesorii și elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu“ din Constanța, cel de-al cincilea modul al anului școlar 2022-2023 a constituit o adevărată aventură europeană, participanții la numeroasele proiecte Erasmus derulate de această instituție oferindu-le șansa acumulării de experiențe memorabile.

Șapte elevi şi doi profesori de la Colegiul „Mihai Eminescu” au fost în a treia mobilitate, în Franța, oraşul Marvejols, în cadrul proiectului Erasmus+ “P.O.L.L.E.N. – Plants, Over their Life, Learning European Nature”, timp de o săptămână, la începutul lunii aprilie. În toată această perioadă, s-au derulat activități în comun cu elevi din Franța și Spania.

De asemenea, în perioada 8-11 mai, colegiul a fost gazda ultimei mobilități din cadrul aceluiași proiect, fiind prezenți 23 de profesori și elevi din Franța, Spania și La Réunion. S-au derulat activități dedicate specificului proiectului: cercetare și cunoaștere a plantelor specifice zonei Dobrogea, vizită de studiu în Delta Dunării etc.

În perioada 24-28 aprilie 2023, patru profesori ai Colegiului „Mihai Eminescu”, Elena Hanu, Elena Enciu, Andreea Codreanu și Luiza Zîrnă, au participat la cursul de robotică Arduino+, în Valencia, Spania, în cadrul Acreditării Erasmus+, Acțiunii Cheie 1 – Educație Școlară – Mobilitatea persoanelor în scopul învățării, curs finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+, perioada de implementare fiind 01/06/2022-31/08/2023. Programul propus a constat în patru zile de curs practic și o zi dedicată vizitării unei școli reprezentative atât pentru oferta lor curriculară, cât și pentru programul de robotică pe care l-au dezvoltat în decursul ultimilor doi ani.

Tot în cadrul Acreditării Erasmus+, Acțiunii Cheie 1 – Educație Școlară – Mobilitatea persoanelor în scopul învățării, în perioada 1-5 mai 2023, 15 elevi și doi profesori însoțitori au participat la un schimb de experiență în Höga Kusten Teoretiska Gymnasium, din localitatea Örnsköldsvik, Suedia. Activitățile derulate au avut ca obiective sănătatea mintală, public speaking, identitatea europeană și alfabetizarea media.

În perioada 8-12 mai 2023, șapte elevi și doi profesori au fost în ultima mobilitate din cadrul proiectului ERASMUS+ – „R.E.S.I.LIEN.T.: euRopEan partnerShIp to promote resiLIENce as educational Tool against early school leaving”, ce a avut loc în Castellammare di Stabia, Napoli, Italia. Activitățile s-au derulat în jurul rezilienței unor personalități din domeniul educației, elevii români prezentându-l ca model de reziliență pe Gelu Duminică. Au fost realizate activități în echipă despre modele de reziliență din cele patru țări partenere: Italia, Portugalia, Turcia și România.

De asemenea, colegiul a găzduit un profesor din Germania, Jochen Gindele de la Martin-von-Cochem-Gymnasium din Cochem, districtul Rhineland-Palatinate, în cadrul activității de job shadowing în domeniul Acreditării Erasmus+, în perioada 17-19 mai 2023. Interesul lui a fost acela de afla modalități de predare a disciplinelor socio-umaniste în România, despre sistemul educațional românesc și sistemul de evaluare.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
12:49 am, mai 25, 2024
temperature icon 16°C
cer acoperit de nori
Humidity 80 %
Pressure 1019 mb
Wind 27 Km/h
Wind Gust: 48 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 5:29 am
Sunset: 8:35 pm
Close

Close
Navigation
Categories