Felix Stroe, declarații după ce PSD a pierdut Primăria și Consiliul Județean Constanța

Președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, a refuzat să dea declarații în seara alegerilor și a trimis presa la plimbare după ce jurnaliștii au așteptat o oră în fața sediului filialei din Constanța, după ce organizația pe care o conduce îi convocase la o conferință de presă.

Posibil, ca în seara alegerilor, să-i fi fost rușine să spună că regretă sau, poate, nu, pierderea alegerilor pentru funcția de primar al Municipiului Constanța și președinția județului Constanța.

La două zile după acest moment, din spatele tastaturii, Felix Stroe a ieșit, totuși, cu o declarație pe pagina sa de socializare, semn că și-a adus aminte de regretabilul gest.

„Acum, după ce a trecut febra alegerilor, aș dori să fac un gest de reverență și să mulțumesc sincer tuturor cetățenilor care și-au exercitat dreptul fundamental și constituțional de a vota la acest scrutin, indiferent pentru cine au optat, pentru alegerile locale și europarlamentare.

Votul este un drept esențial în societatea modernă și este singurul care poate legitima administrația politică. Fără participarea cetățenilor, am fi expuși abuzurilor, pornirilor dictatoriale, extremiste și deciziilor arbitrare, discreționare, lipsite de legalitate.

Mulțumesc mult și primarilor noștri din județul Constanța, echipelor de campanie și de militanți ai Partidului Social Democrat, care au muncit și s-au implicat total, cu entuziasm și sinceritate, în această campanie electorală, ca de fiecare dată.

Nu în ultimul rând, mă înclin și mulțumesc presei scrise și audiovizuale, care a relatat cu profesionalism și echidistanță lupta politică, nu lipsită de asperități și accente mai dure. Mass media are un rol excepțional în ilustrarea realității și cine nu înțelege importanța informării tuturor, în mod onest și lipsit de parti pris-uri – în orice domeniu, nu numai în cel politic – ar trebui să-și reevalueze atitudinea. Față de sine și față de societate.

Ne așteptă încă două rânduri de alegeri în acest an și sper să avem cu toții înțelepciunea să le abordăm cu calm, inteligență și numai în folosul românilor. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a transmis Felix Stroe. 

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories