Muzeul de Artă Populară Constanța, în parteneriat cu Gospodăria Tradițională „Suvenir din Dobrogea”, organizează sâmbătă, 15 iunie, începând cu ora 11.00, în localitatea Vișina, județul Tulcea, manifestarea „Gastronomia multietnică dobrogeană”.În curtea gospodăriei de la Vișina, unde se află o casă dobrogeană cu cinci interioare tradiționale (odăi) amenajate după specificul etnic al bulgarilor, aromânilor, rușilor lipoveni, tătarilor și românilor, se vor reuni reprezentanți ai acestor etnii, care vor veni cu preparate culinare savuroase, dar și cu portul tradițional moștenit de la înaintași.Atmosfera de sărbătoare va fi completată de reprezentații susținute de ansambluri artistice ale etniilor, dar și de un târg de meșteri populari în cadrul căruia vor fi prezentate obiecte tradiționale lucrate de către aceștia.Momentele artistice vor fi susținute de: Ansamblul „Sfitilina” al Comunității Bulgare din Vișina, grupul de cântece și dansuri bulgărești „Asiga” din Lunca, Ansamblul Meglenoromân „Altona” din Cerna, grupul „Juraveli” al Comunității Rușilor Lipoveni din Jurilovca, Grupul Vocal „Narenler” al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani, filiala Tulcea. Prin acest eveniment, organizatorii și-au propus să pună în valoare specificul gastronomic al etniilor dobrogene, conservarea și transmiterea tradițiilor către generațiile viitoare.
in
Constanta
Evenimentul „Gastronomie multietnică dobrogeană”, organizat de către Muzeul de Artă Populară Constanța


Replica de Constanta
Replica de Constanta. Cotidian de atitudine bine informat
ALTE STIRI
Newsletter
Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta
EVENIMENTE CONSTANTA
PRIMARIA CONSTANTA
No Content Available
ULTIMELE STIRI
Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.