Statul român nu ştie ce să mai facă pentru a mări gradul de colectare la buget. Şi-a asmuţit dulăul, a se citi ANAF, asupra mediului de afaceri şi, în loc să simplifice sistemul, să-l facă limpede şi eficient, tot introduce taxe, proceduri, raportări, care i-au determinat pe specialiştii din domeniu să iasă în stradă.
Luni, 8 iulie, în faţa Guvernului şi la Ministerul Finanţelor Publice, oamenii şi-au strigat necazul, principalele revendicări fiind: eliminarea e-TVA, eliminarea obligativităţii transmiterii facturilor B2C în sistemul e-factura, eliminarea schimbării caselor de marcat pentru QR Code, eliminarea declaraţiilor redundante, respectarea dialogului social şi a transparenţei decizionale, predictibilitate şi norme clare pentru RO-e-transport.
De asemenea, protestatarii au cerut demisia ministrului Finanţelor, Marcel Boloş.
„Se spune că, prin aceste noi raportări, se va reduce evaziunea fiscală. O aberaţie! Evaziunea fiscală nu este în raportările contabile şi nici în e-urile ANAF-ului. Evaziunea fiscală este acolo unde nu e nimic, iar organele abilitate ar trebui să ştie deja.
Era firesc să fim consultaţi înainte de a se lua decizii. Nu suntem sclavii nimănui, vrem să fim trataţi corect de ANAF, de pe poziţii egale. La ora actuală, noi avem termene stricte de raportare, în timp ce ANAF are un termen de răspuns de 45 de zile”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Dorina N., expert contabil, participantă la protestul de luni, de la Bucureşti.
Un alt specialist de marcă din domeniu, Mariana Vizoli, fost înalt funcţionar în Ministerul Finanţelor Publice (director general al Direcţiei de legislaţie Cod fiscal şi reglementări vamale), în prezent consultant fiscal independent, a atras atenţia că noile reglementări atârnă încă o piatră de moară de gâtul firmelor.
„Nu este momentul pentru e-decont, ar trebui să urmăm exemplul altor state membre – Polonia, Italia – care au parcurs aproximativ cinci ani pentru a implementa e-decontul. Aceste măsuri fiscale în cascadă din ultimul an sufocă mediul de afaceri, dar şi ANAF, fără să conducă la rezultatele scontate. Protestul era un demers necesar pentru a atrage atenţia guvernanţilor că mediul de afaceri nu mai face faţă tuturor sarcinilor administrative excesive”, a explicat Mariana Vizoli.
Primii la evaziune fiscală din Europa
De partea cealaltă, premierul Marcel Ciolacu a avut o poziţie tranşantă, declarând că procesul de digitalizare a ANAF-ului este obligatoriu pentru reducerea evaziunii fiscale.
„De 30 de ani, tot timpul cedăm şi am ajuns primii la evaziune fiscală, din Europa. Am făcut toate modificările posibile, nu sunt sancţiuni. Cu toţii ne dorim reforme. Când le implementăm, nu mai sunt bune. ANAF-ul are nevoie de digitalizare, după 30 de ani.
Într-adevăr, trebuie să vedem, pe timpul implementării, să nu creăm mai multe probleme companiilor, decât să facem digitalizarea.
Nu putem ceda, pentru a o mia oară. De 30 de ani, tot timpul cedăm şi am ajuns primii la evaziune fiscală, din Europa. Eu nu îmi asum acest lucru”, a declarat Marcel Ciolacu.