l Românii pleacă în city-break în vacanţa de Sfânta Maria, în topul ţărilor spre care s-au făcut cele mai multe rezervări de zboruri în această perioadă fiind Italia, România, Grecia, Marea Britanie şi Franţa, potrivit agenţiei de turism online Vola.ro. Preţul mediu pentru un bilet de avion în august 2024 este de 167 de euro, cu 10% mai ieftin faţă de 2023, când preţul mediu a fost de 185 de euro, iar şederea medie la destinaţie pentru cei care călătoresc între 15 şi 18 august este de 3,49 zile.
l Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna iulie 2024, la 5,42%, de la 4,94% în iunie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,71%, cele nealimentare cu 6,92%, iar serviciile cu 8,52%, informează Institutul Naţional de Statistică. Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna iulie 2024 comparativ cu luna iunie 2024 a fost 100,59%. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2024 comparativ cu luna iulie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum a fost 5,8%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2023 – iulie 2024) faţă de precedentele 12 luni (august 2022 – iulie 2023) a fost 7,1%.