Smart Energy Expo 2024 va reuni lideri din industrie, profesionişti şi organizaţii pentru a explora cele mai noi soluţii şi tehnologii care modelează viitorul energiei.
l Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie brută, cu 2,5% în primele şase luni, comparativ cu perioada similară a anului precedent, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate avansul a fost de 2,2%, informează Institutul Naţional de Statistică.
Pe elemente de structură, scăderi au avut loc la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-4,7%), lucrările de construcţii noi (-2,1%) şi la lucrările de reparaţii capitale (-0,6%). Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale (-22,2%) şi la clădirile nerezidenţiale (-2%).
l Avioane Craiova, companie aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, a înregistrat după primele şase luni ale anului 2024 venituri de 74,4 milioane de lei şi un profit de 7,5 milioane lei. Modernizarea avionului IAR 99 SM este un proiect extrem de important al companiei care, în decurs de un an, şi-a îmbunătăţit substanţial situaţia financiară.