După 30 de ani, polonezii visează la Litoralul românesc

Participarea Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța la târgul internațional de turism de la Varșovia a reprezentat o oportunitate deosebită de promovare a stațiunii Mamaia, respectiv a orașului Constanța în rândul tour-operatorilor străini, a instituțiilor media, bloggerilor și influencerilor din Europa.

La ediția din acest an a târgului Tour and Travel TT Warsaw, România a fost prezentă cu un stand de 215 m², amplasat la intrarea în pavilionul expozițional din Varșovia. Din rândul tour-operatorilor au participat 17 co-expozanți, dar și reprezentanți ai Organizațiilor de Management al Destinației și ai autorităților publice locale, din regiuni diferite ale țării, pentru a promova o imagine autentică și unitară a țării noastre.

După 30 de ani, polonezii visează la Litoralul românesc

Suntem mulțumiți de participarea la Târgul de Turism din Varșovia – un eveniment B2C, total diferit de cel de la Londra. Am avut multe interacțiuni cu turiști polonezi, fideli destinației Mamaia-Constanța, care cunosc stațiunea și doresc să se reîntoarcă în vacanță. A fost un târg foarte bun, turiștii polonezi au avut numai cuvinte frumoase despre destinația noastră, materialele au fost foarte bine primite și au avut răbdare să asculte prezentările noastre. Ne-am întâlnit cu tour-operatori din Polonia, Lituania, Italia, Franța, dar și cu două linii aeriene low cost – Lot Airlines din Polonia și Egyptair din Egipt. Revistele de turism, bloggerii și influencerii din Polonia și-au manifestat interesul pentru promovarea destinației noastre și au fost propuse info-trip-uri pentru anul viitor. Datoria noastră după aceste târguri de turism este să concretizăm toate aceste întâlniri. Va fi o muncă grea, dar avem speranța că o vom duce până la capăt cu succes. Încheiem astfel participarea la târgurile internaționale de turism din acest an, iar de săptămâna viitoare ne pregătim pentru târgul de turism de la Romexpo”, a precizat George Măndilă, Președinte al Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.

După 30 de ani, polonezii visează la Litoralul românesc

Pe de altă parte, în cadrul evenimentului, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a lansat în centrul orașului Varșovia campania “Lăsați-vă surprinși de România!” timp de o lună, în perioada 24 noiembrie – 23 decembrie, 40 de autobuze care trec prin punctele cheie din oraș au fost colantate cu o imagine reprezentativă a Castelului Peleș. Totodată, în perioada 24 noiembrie – 07 decembrie, 34 ecrane digitale amplasate în Gara Centrală și 29 din Varșovia (Rotunda) vor afișa fotografii, însoțite de brandul de țară, cu Mănăstirea Sucevița, Castelul Peleș și Transfăgărășan. Ecranele sunt amplasate în cele mai aglomerate zone din oraș, iar campania digitală contribuie la ridicarea profilului turistic al României pe piața poloneză, prin reliefarea patrimoniului cultural și natural al țării noastre.

România a avut statutul de țară parteneră în cadrul târgului de la Varșovia, la care au participat câteva sute de expozanți din întreaga lume.

Sursa: Constanteanul.com

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
3:10 pm, februarie 25, 2024
temperature icon 14°C
cer acoperit de nori
Humidity 77 %
Pressure 1017 mb
Wind 24 Km/h
Wind Gust: 34 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:50 am
Sunset: 5:46 pm
Close

Close
Navigation
Categories