Dries Van Noten s-a retras din industria modei după o ultimă colecție prezentată în Franța

Sursa foto: Facebook/ Dries Van Noten

 

Sute de persoane au fost invitate într-un hangar din La Courneuve, o localitate din departamentul francez Seine-Saint-Denis, pentru a asista la această defilare, organizată pe un podium din beton acoperit de un covor gigantic de confetti argintii, care au plutit în aer în ritmul paşilor modelelor, potrivit Agerpres

“Da, aveam nişte lucruri de demonstrat, voiam să termin la un nivel înalt”, a declarat designerul belgian, foarte apreciat în industria modei, în primele minute care au urmat după ce a fost ovaţionat în picioare de spectatorii prezenţi la eveniment.

Toate elementele distinctive ale stilistului originar din Anvers, denumit uneori şi “maestrul flamand”, au fost prezente în această colecţie masculină, dar care care a fost prezentată şi de femei: costume impecabil croite, materiale îndrăzneţe, asocieri evidente şi un anumit univers poetic.

Impermeabilele transparente, bej, ca o a doua piele, au fost asortate cu pantaloni scurţi de costum. Topurile din organza şi siluetele pe care le acopereau păreau să plutească.

Ultimul model prezentat, concluzia a 38 de ani petrecuţi în sectorul modei, a fost o siluetă masculină în întregime aurie, cu o haină neagră lungă, până la picioare. Ca un ecran negru de final, precum în filme.

Numele colecţiei a fost “Fără început, fără sfârşit”.

În faţa presei, la câteva minute după defilare, designerul belgian a anunţat că intenţionează să îşi ia o săptămână de vacanţă şi să înceapă apoi “să se pregătească pentru ceea ce urmează”.

Puţini sunt creatorii de modă care se retrag din activitate la vârsta de 66 de ani, în plină formă şi care au o companie cu o stare financiară bună.

“Simt că a venit timpul să las locul unei noi generaţii de talente pentru a-şi aduce viziunea lor asupra mărcii noastre”, a anunţat Dries Van Noten în primăvara acestui an.
 
 
Citește și
 
Louis Vuitton folosește cămașa de Mărginime în noua colecţie 2024, fără menţionarea originii şi acordul păstrătorilor de zestre culturală

Sursa: ZiuaConstanta.ro

Comments (1)

  1. Avatar
    🔕 Ticket; Process 0.75369776 BTC. Go to withdrawal =>> https://graph.org/GET-BITCOIN-TRANSFER-02-23-2?hs=27a5d7b93af7c1948a3dc4005b3692bc& 🔕

    qv4fpd

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories