Dorian Popa este cunoscut de o întreagă țară, dar fratele lui, Ciprian, stă departe de lumina reflectoarelor

El este una dintre cele mai faimoase persoane din România, a muncit din greu până și-a văzut visul cu ochii, dar nu uită cele mai importante persoane din viața lui. Dorian Popa nu este singur la părinți. El mai are un frate – Ciprian – care este stabilit în Germania, despre care artistul a vorbit în cadrul unui podcast. 

Dorian Popa, foto: Colaj Click! Ciprian, fratele lui Dorian Popa, se bucură de un mare succes, la fel ca fratele său. Deși nu este cunoscut în media precum fratele său, acesta s-a născut în Germania, țara în care a și rămas, urmând ca mai apoi să devină un medic strălucit. 

Spune Dorian despre fratele său. Artisul a mărturisit că se mândrește cu Ciprian, care a învățat pentru a deveni medic. 

„Fratele meu e doctor în Germania și sunt foarte mândru să zic asta despre el, a învățat de i-au sărit capacele, sunt rezultatele mamei noastre, am vrut să spun familiei, dar dacă aș fi obiectiv, aș spune mamei noastre. E greu ca mamă, ca profesoară, la ce salarii mizerabile au… e greu să crești doi copii”, a spus Dorian, în podcastul Ilincăi Vandici. 

Dorian Popa s-a remarcat în rândul celor de acasă acum mulți ani în urmă. A început să apară în lumina reflectoarelor ca actor, și-a început cariera de cântăreț, vlogger, urmând ca mai apoi să dea lovitura în domeniul imobiliarelor.

Este adevărat că acum are o viață la care unii doar visează, însă nu trebuie să uităm că trecutul lui nu a fost deloc unul ușor.

„Eu chiar am crescut cu bunica, Dumnezeu s-o odihnească, pentru că mama nu a mai avut răbdare și cu mine. Iar eu au fost genul de copil care a învățat cu greu că pampersul trebuie să dispară, făceam pipi în pat des și mama a decis să mă trimită la bunica. Ea fusese educatoare, un pedagog adevărat iar eu, la doi ani câți aveam, eram fix ca la armată. Îmi amintesc că avea o nuia de salcie și, conform efectului Pavlov, de multe ori nici nu mai trebuia să pună mâna pe nuia, doar s-o privească și creierul meu simțea usturimea pe fund”, a declarat Dorian, potrivit unui interviu acordat pentru Fanatik, citează click.ro.

Sursa: ReplicaOnline.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Constanța, RO
9:05 am, septembrie 30, 2023
20°C
nori împrăștiați
Wind: 30 Km/h
Pressure: 1017 mb
Visibility: 10 km
Sunrise: 7:01 am
Sunset: 6:49 pm
Close

Close
Navigation
Categories