DIICOT: Bărbat arestat după ce ar fi adus elogii unor organizaţii teroriste din Orientul Mijlociu

Un bărbat a fost arestat preventiv după ce şi-ar fi creat un cont pe o platformă de socializare prin intermediul căruia ar fi adus elogii unor organizaţii teroriste din Orientul Mijlociu şi unor lideri ai acestora, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism, a informat, sâmbătă, DIICOT.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui bărbat, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 33 alin. 1 lit. c), art. 33 ind.2 alin. 4 şi art. 38 ind.2 alin.1 din Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.

“Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în cursul anului 2023, inculpatul şi-a creat un cont pe o platformă de socializare prin intermediul căruia, în mod repetat, la diferite intervale de timp şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale a adus elogii unor organizaţii teroriste din Orientul Mijlociu şi unor lideri ai acestora, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism”, arată anchetatorii.

De asemenea, spune DIICOT, în aceeaşi perioadă, folosind sisteme informatice, ar fi accesat în mod repetat, de pe acelaşi cont, materiale de propagandă teroristă şi a deţinut, fără drept, astfel de materiale în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare pe care îl parcurge.

“Totodată, inculpatul a accesat şi distribuit în mediul online, pe aceeaşi reţea socială, un material conţinând instrucţiuni cu privire la fabricarea sau folosirea de explozivi, arme de foc sau orice alte arme, substanţe nocive sau periculoase ori cu privire la tehnici sau metode specifice de săvârşire sau sprijinire a săvârşirii unor acte de terorism”, precizează procurorii.

Sursa citată menţionează că a fost efectuată o percheziţie domiciliară, ocazie cu care la locuinţa acestuia au fost identificate şi indisponibilizate sistemele informatice utilizate la săvârşirea infracţiunilor.

DIICOT informează că, joi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, care a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
8:55 pm, decembrie 4, 2023
temperature icon 0°C
cer senin
Humidity 58 %
Pressure 1028 mb
Wind 4 Km/h
Wind Gust: 4 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 7:23 am
Sunset: 4:27 pm
Close

Close
Navigation
Categories