OMD Mamaia Constanța promovează litoralul românesc la Salonul Mondial de Turism din Paris.Muzică tradițională românească, destinații care îmbină tradițiile autentice cu plimbările în aer liber, dar și festivaluri de muzică la malul mării, care îi îmbie pe francezi să petreacă vacanța de vară în stațiunea Mamaia, pe litoralul românesc – toate fac parte din oferta țării noastre, care le-a prezentat francezilor cu succes destinații de poveste din România, la mare sau la munte.Francezii sunt în căutarea locațiilor pitorești însorite, accesibile, cu facilități diverse, plaje cu nisip fin și ape limpezi, iar destinația noastră a fost bine primită de către francezi, spun reprezentanții OMD Mamaia Constanța, care au tras primele concluzii după participarea la Salonul Mondial de Turism din Paris:George Măndilă, președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța:Franța reprezintă una dintre cele 7 piețe strategice din turism pentru promovarea României. Potrivit Institutului Național de Statistică, numărul turiștilor francezi care au petrecut o vacanță în țara noastră a crescut anul trecut cu aproximativ 24.76% față de anul precedent.Totodată, în toamna anului trecut, imagini spectaculoase din țara noastră reprezentând Castelul Peleș, Mănăstirea Sucevița și Transfăgărășan au fost afișate, timp de trei săptămâni, pe 103 panouri publicitare și 17 autobuze turistice din Paris.Înființată în primăvara anului trecut, OMD Mamaia Constanța își propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepția turiștilor asupra experienței de vacanță pe care destinația Mamaia Constanța o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.Sursă și foto: OMD Mamaia Constanța/ Redactor: Adina Sîrbu
in
Actualitate
Destinația Mamaia Constanța, în atenția francezilor la Salonul Mondial de Turism din Paris


Radio Constanta
Radio Constanta a fost infiintat la 21 ianuarie 1990. Ne ascultați pe 100,1 FM, 90,8 FM Eforie, 93 FM Tulcea si 106,2 FM Sulina, 909 și 1530 AM
ALTE STIRI
Newsletter
Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta
EVENIMENTE CONSTANTA
PRIMARIA CONSTANTA
No Content Available
ULTIMELE STIRI
Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.