Despăgubiri de 800.000 de euro pentru moartea unui bebeluș în spitalul din Suceava

Decizie finală în dosarul unuia dintre cei trei nou-născuți, morți în 2016, la Spitalul Județean Suceava. Curtea de Apel Suceava a decis ca familia lui Alexandru să primească 800.000 de euro despăgubiri. Valoarea daunelor este mai mare decât cea stabilită de Judecătoria Suceava, însă amenda penală dată spitalului a scăzut cu aproape 1 milion de lei. Niciun cadru medical nu a fost tras la răspundere pentru moartea bebelușului, scrie Monitorul de Suceava.În 2016, în numai 7 luni, trei nou-născuți au murit la Spitalul Județean din Suceava. Unul dintre ei a fost Alexandru, născut pe 17 februarie și decedat pe 1 martie. În puținele zile de viață, bebelușul a fost infectat cu 3 germeni, care au învins trupul firav al micuțului. Expertizele de specialitate au stabilit că bebelușii ar fi murit în urma contractării unor bacterii, de la coloana de apă a unității spitalicești, scrie sursa citată. Familia lui Alexandru s-a constituit parte civilă și a dat în judecată Spitalul Județean Suceava.După 8 ani de la tragedie, a venit și decizia finală. Spitalul Județean Suceava, trimis în judecată ca entitate, a fost găsit vinovat de judecători pentru ucidere din culpă și condamnat la achitarea unei amenzi penale de 280.000 de lei. Suma este de aproape 5 ori mai mică, decât cea stabilită de prima instanță – Judecătoria Suceava, de 1.260.000 lei. Totodată, Spitalul Județean Suceava va trebui să despăgubească familia bebelușului cu suma totală de 800.000 de euro. Aici, despăgubirile au fost crescute de la 650.000 de euro, cât stabilise prima instanță, potrivit digi24.ro.

Sursa: ReplicaOnline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories