Descoperire șocantă în Pantelimon! Un polițist a fost găsit spânzurat

Descoperire șocantă în Pantelimon! Un polițist a fost găsit spânzurat

 

Surse apropiate anchetei spun că bărbatul a dus copilul la şcoală de dimineaţă, a aflat că este bolnav şi a decis să-şi pună capăt zilelor, potrivit știri pesurse.ro

Apelul la 112 a fost dat chiar de către soţia acestuia care era îngrijorată că bărbatul nu ajunsese acasă. Poliţiştii au făcut mai multe verificări, iar autoturismul acestuia a fost identificat la marginea unei păduri din Ilfov.

În continuare, polițiștii au făcut cercetări în zona respectivă, unde l-au descoperit pe bărbat, spânzurat de un copac.

Ce spun polițiștii

“La data de 18 iunie a.c., în jurul orei 14:25, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat prin apel 112, de către o femeie cu privire la faptul că soțul ei, în vârstă de 43 de ani, a plecat cu autoturismul la aceeași dată, în jurul orei 8:30, de la domiciliul din orașul Pantelimon, și până la ora apelului, acesta nu s-a mai întors acasă.

Imediat Polițiștii orașului Pantelimon au efectuat verificări, context în care au descoperit autoturismul bărbatului în pădurea Pustnicul.
În continuare polițiștii au efectuat căutări și scotociri în zona respectivă, împrejurare în care, l-au descoperit pe bărbatul respectiv, spânzurat de un copac.

În cauză s-a relaționat cu medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ilfov, care s-a deplasat la fața locului pentru efectuarea activităților din competență.

Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, se arată în comunicatul IPJ Ilfov.
 
 
 
Citește și
.Polițist din județul Tulcea, suspectat că ar fi lovit telefonul unei persoane care filma! Ce a decis conducerea IPJ Tulcea (VIDEO)
 

Sursa: ZiuaConstanta.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories