“Datorită lui un copil de 3 ani TRĂIEȘTE!” Un micuț inconștient, care nu mai respira, salvat la limită de un polițist

Într-o postare pe pagina oficială de Facebook, Ministerul Afacerilor Interne relatează o întâmplare emoționantă, cu final fericit, datorat unui polițist care a reușit să salveze viața unui copil de trei ani.
“Datorită lui un copil de trei ani TRĂIEȘTE!
El este Bogdan, are 22 de ani și este polițist în Cugir.
Aseară se pregătea să termine programul, când a fost anunțat să se deplaseze urgent la un caz. 
Un copil de trei anișori era în stare de inconștiență și nu mai respira.
– Echipajul SMURD este pe drum, dar adresa e chiar lângă sediul vostru. Mergi repede și vezi despre ce e vorba, l-a anunțat colegul de la dispecerat.
Bogdan știa foarte bine adresa, era la doar câteva zeci de metri de locul unde se afla, astfel că a ajuns în câteva momente.
În acel apartament, a văzut doi părinți disperați și un copilaș inert.
– Nu mai respiră, a spus mama cu un glas stins și printre lacrimi.
– Dați-mi copilul, i-a răspuns Bogdan întinzând brațele după micuț.
Cu mare grijă, l-a așezat într-o poziție de siguranță și și-a folosit cunoștințele deținute în domeniul acordării primului ajutor. 
După câteva clipe, copilul a dat primele semne de viață.
-Hai, zi ceva! Scoate un sunet, te rog! îi șoptea mereu Bogdan.
Câteva secunde a mai durat și micuțul a început să plângă și să întindă mâinile către mama sa care era alături.
Era un semn extraordinar, că cel mic va fi bine!
– Trăiește, a strigat aceasta exact în momentul când în încăpere au intrat cei de la SMURD.
Imediat și-au dat seama despre ce a fost vorba și, în momentul când au preluat copilul stabilizat pentru a-l duce la spital, unul dintre aceștia s-a întors către Bogdan:
– I-ai salvat viața! Felicitări, ai făcut o treabă excelentă! Acest copil trăiește datorită ție!
Bogdan este polițist în cadrul formațiunii de poliție rutieră în Cugir  și profesează de doi ani.
Câteva clipe pot fi decisive în viață, iar el a fost acolo, la momentul potrivit!
Felicitări, Bogdan! Îți mulțumim!”, este întâmplarea povestită de colegii polițistului. 

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories