Daraban (CCIR): “România are nevoie de un buget confortabil pentru a fi atractivă fiscal”

România are nevoie de un buget confortabil pentru a fi atractivă fiscal, dar acesta nu poate fi făcut decât prin reorganizare administrativă, consideră preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban.
“Ca România să poată să fie atractivă, atractivă fiscală, şi se discută la ora actuală de relocări de sfere de producţie din China către înapoi în Europa şi aşa mai departe, avem nevoie ca ţara să aibă un buget confortabil. Părerea noastră este că acest buget confortabil nu poate fi făcut decât printr-o reorganizare administrativă a ţării. Nu mai putem sta cu judeţele din 68. Nu văd că de ce în loc de 42 de judeţe n-ar fi 15, 10, eu ştiu, mai puţine, pentru că eu, dumneavoastră, cei din studio, ca persoane fizice sau juridice, eu n-am avut nevoie niciodată de un act administrativ de la vreun consiliul judeţean. Eu am intrat într-un consiliu judeţean doar să beau o cafea, sincer. Deci nu văd de ce să existe 42 de consilii judeţene, ca să nu vă spun că nu înţeleg de ce există ele ca şi entităţi, când avem şi prefecturi”, a spus Mihai Daraban în cadrul unei conferințe.
De asemenea, el a afirmat că nu ar trebui să mai existe comune cu mai puţin de 5000 de locuitori sau oraşe sub 10.000 de locuitori.
“Şi chiar şi acest oraş în care ne desfăşurăm activitatea. Ultimul recensământ, din 2021, arată că populaţia Bucureştiului este de 1.716.000 de locuitori. Cu alte cuvinte, bun, el pare mai sufocat aşa, pentru că-s foarte mulţi limitrofi, plus din provincie, care vin pe timp de zi în Bucureşti. Deci nu văd de ce să existe şapte primării în Bucureşti, cu şapte consilii, cu şapte bugete, unul plantează palmieri, altul îi scoate. Chiar nu înţeleg de ce atâta risipă bugetară. Şi mai mult de atât, când mă întorc iar la comunele acelea mici, n-aţi făcut niciodată o anchetă jurnalistică să vedeţi câte săli de sport care costă 20 de milioane de lei, adică 4 milioane de euro, sunt răspândite pe toată suprafaţa ţării şi nu funcţionează niciuna sau să zic că funcţionează 10%, aducţiuni de gaz şi canalizare şi nu s-a cuplat nimeni la ele, şcoli făcute în zone unde nu-s copii şi aşa mai departe. Bani, bani, bani, bani risipiţi. De aceea noi luptăm pentru acel confort bugetar ca să devenim atractivi. Bineînţeles că dacă mă puneţi pe mine aş scădea toate taxele pe business şi pe forţa de muncă, bineînţeles. Dar repet, ca să poţi face asta, suntem şi noi conştienţi că nu se poate aşa, trebuie făcută această tăiere masivă din ceea ce înseamnă aparat administrativ al statului”, a declarat Mihai Daraban. 

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories