Dan – Marcel Iliescu, reales în funcția de rector al Universității „Ovidius” Constanța

Dan – Marcel Iliescu, reales în funcția de rector al Universității „Ovidius” Constanța

Ieri, 10 iunie 2024, la Universitatea „Ovidius” Constanța au avut loc alegerile pentru desemnarea rectorului instituției de învățământ.
 
Conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu a fost reales în funcție, pentru încă un mandat de cinci ani, obținând 93% din totalul voturilor exprimate.
 

„La alegerile organizate luni, 10 iunie 2024, au participat peste 80% dintre persoanele cu drept de vot din UOC (82,71%), numărul celor care s-au exprimat în favoarea programului managerial propus de conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu fiind de 552”, mențonează Biroul de Presă al Universității „Ovidius” Constanța.
 
Conf. univ. dr. Dan – Marcel Iliescu a fost singurul candidat la cea mai înaltă funcție din cadrul Universității. Candidatura sa a fost validată de Biroul Electoral Central al Universității Ovidius din Constanța în ședința din 21 mai 2024.
 
Dan Marcel Iliescu a preluat funcția de rector de la Sorin Rugină. Acesta a fost decan al Facultății de Medicină între anii 2014-2020 și președintele Senatului universității din martie 2020.  Absolvent al Liceului „Mircea cel Bătrân”, promoția 1983, Dan Marcel Iliescu este medic specialist specializarea medicină sportivă și va împlini luna viitoare 56 de ani (12 iulie 1964). A absolvit Facultatea de medicină din cadrul UMF „Carol Davila” din București în anul 1990, cu nota maximă la licență, iar în anul 2002 devenea doctor în științe medicale.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Universitatea Ovidus din Constanța își alege, luni, 10 iunie, rectorul. Dan Marcel Iliescu, singurul candidat. Averea și interesele (DOCUMENTE)

Sursa: ZiuaConstanta.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories