Curtea de Apel București: Fraţii Tate au în continuare interdicție de a părăsi România

Curtea de Apel Bucureşti a respins, marţi, cererea fraţilor Tate de a li se permite să părăsească România pentru a putea călători în Uniunea Europeană, decizia instanţei fiind definitivă. Avocatul Eugen Vidineac, apărătorul celor doi fraţi Tate, acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, afirmă că aceştia vor respecta decizia instanţei şi obligaţiile incluse în controlul judiciar.
”Respinge ca neîntemeiată cererea inculpaţilor TATE III EMORY ANDREW şi TATE TRISTAN privind înlocuirea obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României cu obligaţia de nu părăsi limita teritorială a Uniunii Europene, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată”, este decizia pronunţată, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti.
Decizia instanţei este definitivă, iar în acest context Andrew şi Tristan Tate nu vor putea părăsi România.
”Instanţa a decis şi respectăm decizia acesteia. Tristan şi Andrew Tate vor respecta în totalitate decizia Curţii, precum şi obligaţiile incluse în controlul judiciar, la fel ca şi până acum. Ei rămân dedicaţi să-şi apere numele şi reputaţia în instanţele de judecată din România şi îşi pun încrederea în obiectivitatea procesului judiciar român”, a declarat avocatul Eugen Vidineac, apărătorul fraţilor Tate.
Săptămâna trecută, cererea celor doi fraţi fusese admisă de către Trinunalul Bucureşti, decizia nefiind definitivă.
Fraţii Tate s-au confruntat cu restricţii de mişcare timp de aproape 2 ani. Tribunalul Bucureşti a dispus, în aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecătorul de cameră preliminară constatând legalitatea rechizitoriului şi respingând mai multe cereri şi excepţii formulate de cei doi fraţi.
Decizia a fost contestată de apărătorii celor doi fraţi. 

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories