Cum vrea să câștige Daniela Tudor, de la PSD, Primăria Topalu! Video

Viceprimarul PSD din Topalu, Daniela Tudor, s-a aflat marți, 23 aprilie, în studioul Replica, unde a acordat un interviu în cadrul căruia a vorbit despre proiectele sale pentru primărie, dar și despre problemele urbei. De profesie este cadru didactic însă, în timp, și-a descoperit și pasiunea pentru politică și administrație publică locală. Acum vrea să fie primar și va candida pe 9 iunie.Cine este Daniela Tudor și ce o recomandă pentru funcția de primar?! „M-am născut am crescut în localitate, am venit la școală în Constanța, apoi m-am întors, mi-am întemeiat familia în localitate. Am fost angajată din anul 1996 la școala din Topalu, acolo mi-am început cariera, am peste 25 de ani vechime în învățământ. Trăind în mijlocul oamenilor, am cunoscut nevoile copiilor, implicit și ale părinților, mi-am dorit și am vrut să încerc să fac mai mult pentru comunitate”, a spus Daniela Tudor.Ce proiecte are pentru Primăria Topalu? „Am prea multe proiecte la început de mandat. Din cauza pandemiei a fost o problemă la nivel național, apoi ușor, ușor în urma unei analize, am realizat care sunt într-adevăr prioritățile comunității și în funcție de posibilitățile existente accesăm proiecte. Am pe listă un proiect de asfaltare în comuna Topalu, de 6,2 kilometri, care este în derulare, este cerere depusă pe Programul Anghel Saligny, aprobată în 2022. Mai avem un proiect de canalizare și stație de epurare depus tot pe Anghel Saligny, care este în faza de obținere a avizelor. Împreună cu alte trei comune, Ghindărești, Horia și Seimeni avem proiectul pentru gaze, rețea inteligentă de distribuție a gazelor naturale, este în faza de obținere a avizelor. Mai avem proiect depus pentru construire cămin cultural, un proiect depus pe CNI. Clădirea căminului cultural este veche în care nu s-a mai investit, nu a mai fost consolidată. Nu noi am fost cei care am decis soarta acelei clădiri, experții au constatat că acea clădire nu mai putea fi reabilitată, deci este un proiect de demolare și construire a unui nou cămin cultural”, a subliniat Tudor.Daniela Tudor, Emilia Babu„Eu cred în primul rând că am ieșit în fața consătenilor mei cu sufletul, sunt persoana care ascultă pe oricine și ajut în același timp pe oricine îmi cere sprijinul, am fost viceprimarul tuturor. Viceprimarul care s-a plimbat în comună și nu a stat pe scaun în fiecare zi. Eu întotdeauna dimineața sunt în mijlocul oamenilor, fiecare cu nevoile lor îi ascult, analizăm împreună și apoi ieșim împreună la treabă”, a  ținut să specifice viceprimarul. Care este proiectul de suflet al Danielei Tudor? „Eu îmi doresc să continui toate proiectele începute, asfaltarea, stația de epurare și canalizare, pe care le voi duce la bun sfârșit, rețeaua de gaze și sala de sport pe care și-o doresc copiii și modernizarea a tot ceea ce înseamnă starea de bine în localitate. Îmi propun un proiect de asfaltare și a străzilor din Capidava, într-adevăr, acolo este mare nevoie chiar dacă  populația numeric este mai mică. Fiecare comunitate este cu nevoia ei. Este o problemă la momentul acesta și a fost din totdeauna o problemă lipsa semnalului, toți operatorii zic că nu se justifică investiția de amplasarea unei stații de amplificarea semnalului în acea zonă, iar acum avem un operator care a venit cu o propunere. Până la sfârșitul anului speră să realizăm și acest lucru”, a continuat Tudor.Interviul integral îl puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:.

Sursa: ReplicaOnline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories