Nu puţine au fost cazurile în care turişti ajunşi în unităţile de cazare rezervate au avut imensa şi neplăcuta surpriză de a constata că pensiunea, camerele sau spaţiile înconjurătoare arată jalnic, complet diferit de ceea ce văzuseră pe site-uri sau în pliantele şi clipurile de promovare.
„Am mers mulţi ani în staţiuni consacrate, aşa că, ultima oară, am zis să încercăm şi alte zone, mai puţin mediatizate. Am optat pentru o pensiune pe valea Doftanei, la marginea pădurii. Pe site, arăta foarte bine, dar când am ajuns la faţa locului, am rămas dezamăgiţi.
Mobilierul camerelor, lenjeria, instalaţiile sanitare, totul era uzat la maximum, locurile de joacă erau închise, iar parcarea maşinii a fost o adevărată aventură, printre pietroaie. Un adevărat coşmar, iar pentru a nu ne strica vacanţa, a doua zi, am plecat la Predeal. După discuţii aprinse – o ţigănie! – ne-am luat banii înapoi şi ne-am continuat concediul în altă parte”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Monica A., o constănţeancă supărată foc pe proprietarul pensiunii din valea Doftanei.
Nu numai în cazul unităţilor de cazare de la munte există acest risc, ci şi pe litoral, atât în staţiuni, cât mai ales în localităţile care abia acum fac primii paşi în industria de profil. De aceea, specialiştii din domeniu le recomandă turiştilor un plus de atenţie în momentul efectuării rezervării.
„Primul pas este acela de a folosi platforme consacrate, gen Booking sau Turist Info, dar şi pe aceste site-uri se mai strecoară unităţi mai puţin conforme. Fiţi atenţi la detalii, analizaţi fotografiile, puneţi întrebări proprietarului atunci când aveţi contact direct, aruncaţi o privire şi pe recenzii. De obicei, cei care au fost cazaţi în acele unităţi şi nu au fost mulţumiţi de calitatea serviciilor dau recenzii negative, iar acesta este un semn de întrebare.
Pe de altă parte, aceste unităţi neconforme, neclasificate, fără stele sau margarete, fac concurenţă neloială celor care au investit în active, în personal, care plătesc taxe şi impozite şi care verifică permanent modul în care sunt prestate serviciile”, ne explică Daniel D., reprezentant al unei agenţii de turism.
Propuneri legislative la nivel de minister
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului este la curent cu aceste probleme, iar pentru rezolvarea lor, are în lucru propuneri legislative pentru combaterea închirierii pe platforme online a structurilor neclasificate din turism.
„M-am întâlnit cu partenerii din Consiliul Consultativ al Turismului pentru a discuta provocările pe care le au în acest moment. O preocupare pentru hotelieri este combaterea fenomenului închirierii pe platforme online a structurilor neclasificate. Avem în lucru propuneri legislative pentru combaterea acestora.
Discutăm împreună toate ideile, pentru că hotelierii simt concurenţa neloială, însă rezultatul trebuie să fie unul echilibrat, care să susţină dezvoltarea turismului în România”, a declarat ministrul Economie, Ştefan Radu Oprea.