Guvernul a aprobat joi Autostrada Litoralului, respectiv Alternativa Techirghiol. CNAIR urmează să lanseze în licitație, în cel mai scurt timp, contractul. Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a explicat că Autostrada Litoralului va avea 30,59 kilometri și va ajunge de la Constanța până în sudul litoralului Mării Negre.
În acest context, deputatul liberal constănțean Marian Crușoveanu se așteaptă ca CNAIR să miște lucrurile mai repede în privința acestui obiectiv de infrastructură rutieră:
„Proiectul major de infrastructură rutieră pentru județul Constanța, Alternativa Techirghiol, a primit undă verde din partea Guvernului României! În ședința de astăzi, a fost adoptată Hotărârea ce stabilește indicatorii tehnico-economici necesari construcției acestei șosele rapide către sudul litoralului. Finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027, proiectul are o valoare totală de 5,74 miliarde de lei pentru realizarea celor 30,59 km de drum rapid. Se așteaptă ca CNAIR să lanseze, în licitație, contractul de execuție a lucrărilor în cel mai scurt timp. Aceste lucrări de realizare a proiectului ar trebui să fie finalizate într-un interval maxim de 36 de luni. După o perioadă îndelungată de eforturi, am reușit să obținem încă un proiect major pentru județul Constanța. Mulțumesc tuturor celor care, în diverse feluri, au contribuit la realizarea acestui obiectiv”, a transmis deputatul Crușoveanu.