De câte ori nu vi s-a întâmplat ca, ieşind seara la o terasă, să observaţi că personalul din restaurant este puţin diferit de cel pe care îl ştiaţi. În special la debarasare, sunt folosiţi asiatici, care cu greu leagă două cuvinte în limba română sau vorbesc doar în engleză. Au o culoare aparte a pielii, închisă, dar uşor sclipitoare, iar când întrebi de unde sunt, răspund cu mândrie: Sri Lanka.
Micuţa insulă din Oceanul Indian, cunoscută cu numele istoric Ceylon, a devenit în ultimii ani un furnizor important de personal în special pentru industria HoReCa. Ce-i determină pe tineri să o pornească spre Europa, este uşor de dedus: câştigurile financiare!
„Este multă sărăcie la noi în ţară. Eu provin dintr-o familie foarte săracă, nu am avut posibilităţi să fac şcoală, aşa că, neavând nimic de pierdut, am decis să-mi încerc norocul printre străini. Am venit în prima fază în România, adus de un văr mai mare, dar vreau ca în viitor să ajung în Germania. Câştig bine în România, cam de patru-cinci ori mai mult decât aş fi câştigat acasă (n.r. – salariul mediu net în Sri Lanka este în jur de 1.000 de lei), pot trimite bani şi familiei, dar aş putea încasa şi mai bine într-un restaurant german”, spune Shehan, ajutor de ospătar într-un restaurant constănţean.
Iar ca el sunt mulţi, tot mai mulţi cetăţeni din Sri Lanka sosiţi în România în căutarea unui trai mai bun, de la Constanţa la Poiana Braşov şi din Bucureşti până-n Suceava. Unii lucrează în restaurante, alţii în hoteluri, fiind folosiţi pentru operaţiuni care în general nu necesită pregătire de specialitate sau cunoaşterea foarte bună a limbii române.
„Sunt muncitori, robotesc toată ziua, la noi cel puţin nu au creat conflicte. Le-am creat condiţii bune de cazare, masă şi muncă, au acte în regulă, însă, în perspectivă, cred că îi vom pierde. Au în gând să plece în Vest, unde posibilităţile de câştig sunt mult mai mari decât ce putem oferi noi, şi sunt convins că la un moment dat o vor face. Când România va intra în Schengen şi se va putea circula fără restricţii, i-am pierdut!”, este de părere Ion Munteanu, antreprenor constănţean.
Hub pentru comerţul maritim în regiunea Asiei de Sud
Pe de altă parte, autorităţile române, aflate în căutare de noi pieţe şi noi parteneri externi, au în vedere întărirea relaţiilor comerciale dintre cele două ţări.
Pe aceste coordonate, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), constănţeanul Mihai Daraban, a avut o întrevedere oficială cu ministrul afacerilor externe al Republicii Democrate Socialiste Sri Lanka, Ali Sabry, întâlnire organizată în marja vizitei oficiale în România a reprezentanţilor guvernului srilankez.
„Poziţia geografică a celor două state determină caracterul esenţial al cooperării în domeniul naval. Sri Lanka reprezintă un hub pentru comerţul maritim în regiunea Asiei de Sud, un procent de 75% din activitatea portului Colombo fiind reprezentat de trans-shipping.
În acelaşi timp, România, prin portul Constanţa, singurul rămas funcţional la Marea Neagră, este poarta de intrare a mărfurilor către Europa Centrală şi de Vest.
Este de remarcat faptul că, în momentul de faţă, în ţara noastră sunt prezente peste 170 de companii srilankeze, pe care le considerăm adevăraţii ambasadori ai acestui stat în România, care, împreună cu mediul de afaceri autohton, pot aduce un plus valoare economiilor celor două state”, a declarat preşedintele Mihai Daraban.