Cotaţiile la gaze, în scădere în Europa. Iată cauza

Cotaţiile la gaze, în scădere în Europa. Iată cauzaPreţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut luni cu până la 5,3%, după două zile de creştere, în condiţiile în care cererea redusă de combustibil ajută la protejarea stocurilor, transmite Bloomberg.

În jurul orei 2:25 p.m., la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale cu livrare în luna ianuarie erau în scădere cu 3,9%, până la 41,78 euro pentru un Megawatt-oră.

Cererea de gaze se dovedeşte a fi una redusă

Piaţa este din nou încrezătoare că Europa va termina iarna cu rezerve suficiente de gaze în condiţiile în care preţurile au înregistrat o variaţie limitată, în pofida temperaturilor scăzute. Pe ansamblu, cererea de gaze se dovedeşte a fi una redusă în contextul unui mediu macroeconomic pesimist, ceea ce sugerează că perspectivele unei creşteri semnificative a consumului din partea clienţilor industriali sunt reduse în viitorul apropiat.

Chiar dacă cererea din partea sectorului industrial şi-a revenit cu 9% faţă de situaţia din luna noiembrie a anului trecut, când preţurile record la gaze au forţat clienţii industriali să îşi diminueze consumul pe timpul iernii, este în continuare sub 22% sub media multianuală pentru acest moment al anului, subliniază Tom Marzec-Manser, analist la ICIS.

Este posibil ca preţurile să continue să scadă

Este posibil ca preţurile să continue să scadă, până sub pragul de 40 de euro pentru un Megawatt-oră, “având în vedere creşterea puternică a producţiei de energie eoliană şi revizuirea în sus a temperaturilor”, susţin şi analiştii de la EnergyScan.

Potrivit firmei de prognoze meteo Maxar Technologies Inc, vremea în regiunea cuprinsă între Londra şi Berlin urmează să se îmbunătăţească spre sfârşitul săptămânii. Asta va pune continentul într-o poziţie confortabilă pentru cea de-a doua iarnă fără gaze naturale ruseşti. Până acum cantităţile de gaze scoase din depozite au fost mai mici comparativ cu situaţia din anii anteriori.

Sursa: Agerpres.ro. 

Citește și:

Știri Portul Constanța A crescut consumul de gaze naturale pe platforma portuară! Administrația Porturilor Maritime SA Constanța reproiectează rețeaua (DOCUMENT)

Sursa: ZiuaConstanta.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
1:04 am, februarie 23, 2024
temperature icon 4°C
cer acoperit de nori
Humidity 86 %
Pressure 1017 mb
Wind 19 Km/h
Wind Gust: 38 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:54 am
Sunset: 5:44 pm
Close

Close
Navigation
Categories