Consultaţii psihiatrice gratuite, la Spitalul Municipal Mangalia

Începând cu luna august, pacienții care au nevoie de examinări psihiatrice la Spitalului Municipal Mangalia vor beneficia de consultații gratuite. Acestea vor fi efectuate în baza biletului de trimitere de la medicul de familie, a cardului de sănătate și a dovezii de asigurat. Potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare, încă de anul trecut, în Pavilionul C din cadrul spitalului își desfășoară activitatea un nou medic psihiatru, acoperindu-se, astfel, nevoia de a acorda îngrijiri medicale specializate, pacienților adulți. Până în prezent, dr. Crina-Roxana Achim a oferit consultații psihiatrice contra cost, în așteptarea încheierii contractului cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanța. De la 1 august, pentru o consultație gratuită, dar și cu plată, cei interesați pot face programări la medicul psihiatru, prin apel la numărul de telefon 0728.853.483. Cabinetul medicului se află la etajul 1, în incinta Pavilonului C, cu program de funcționare în intervalul orar 8:00 – 15:00, luni, marți și joi, respectiv între orele 13:00 – 20:00, miercuri și vineri. „Chiar dacă doamna doctor nu este angajat al spitalului, pentru noi este foarte important că avem un medic psihiatru care a ales să activeze în Mangalia și să preia pacienții cronici și nu numai, atât din oraș, cât și din zonele limitrofe Mangaliei. Mulți dintre acești pacienți sunt pensionați pe caz de boală și au nevoie, periodic, de referate medicale de specialitate pentru comisiile de evaluare a încadrării în grad de handicap și alte comisii de expertiză a capacității de muncă, precum și de tratament”, a declarat managerul unității medicale, Alina Dan.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories