Asociația Dobrogea de Patrimoniu și Primăria Constanța vă invită duminică, 19 mai 2024, de la ora 14.00, să participați la o serie de activități culturale, în cadrul evenimentului „Constanța Multietnică”.Manifestarea debutează cu două expoziții de grafică, intitulate „Clădiri de patrimoniu ale Constanței multietnice”, organizate pe str. Ștefan cel Mare din Constanța. Liceeni de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”, Secția Arhitectură, vor prezenta la expoziția din dreptul clădirii CEC, modul în care au realizat grafica pentru tablourile expuse, iar colegii lor de la Secția Muzică, din Ansamblul Flautissimo coordonat de prof. Magdalena Ghilescu, vor susține un concert.De la ora 14,30, va avea loc o paradă a etniilor și a costumelor tradiționale, cu pornire de pe str. Ștefan cel Mare, din dreptul Tomis Mall, pe traseul B-dul Tomis – Faleza Cazino – Piața Ovidiu, coloana fiind însoțită de Muzica Militară a Forțelor Navale Române.Evenimentul pune accent pe patrimoniul cultural, astfel că, atât la paradă, cât și la spectacolul din Piața Ovidiu, care va începe la ora 16.00, vor participa: Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul” din cadrul Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada”, Ansamblul „Elpis” al Comunității Elene Elpis Constanța, Ansamblul „Can Renkler” al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România filiala Constanța, Ansamblul „Galuboe More” al Comunității Rușilor Lipoveni Constanța, Ansamblul „Iholu” al Comunității Aromâne Constanța, Ansamblul ”Nairi” al Uniunii Armenilor din România filiala Constanța, Ansamblul „Fidanlar”, al Uniunii Democrate Turce din România filiala Constanța, Ansamblul „Sfitilina” al Comunității Bulgarilor din Dobrogea și Muzica Militară a Forțelor Navale Române.La manifestarea culturală vor mai participa: Asociația „Cusături Dobrogene”, Comunitatea „Domnițe cu altițe” și reprezentantele Asociației „Ia de la malul mării”, ale căror membre sunt colecționare de costume tradiționale autentice românești.De asemenea, reprezentantele Comunității Skirt Bike se alătură paradei, pe bicicletele cu care ne-au obișnuit de câțiva ani.La eveniment sunt așteptați localnicii și turiștii care doresc să sărbătorească Zilele Constanței.Parteneri: Radio Constanţa, Minorităţile locale, Muzica Militară a Forţelor Navale Române, Colegiul Naţional de Arte ,Regina Maria”, Centrul Cultural Judetean , Teodor T. Burada”, ,,Cusături Dobrogene”, „Domnițe cu altițe”, ,,la de la Malul Mării”, Comunitatea Skirt Bike, Muzeul de Istorie Naţională și Arheologie Constanța.Redactor – Daniel Țăndăreanu
in
Actualitate
Constanța Multietnică – paradă a etniilor și manifestări culturale


Radio Constanta
Radio Constanta a fost infiintat la 21 ianuarie 1990. Ne ascultați pe 100,1 FM, 90,8 FM Eforie, 93 FM Tulcea si 106,2 FM Sulina, 909 și 1530 AM
ALTE STIRI
Newsletter
Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta
EVENIMENTE CONSTANTA
PRIMARIA CONSTANTA
No Content Available
ULTIMELE STIRI
Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.