La data de 13 septembrie polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța – Postul de Poliție Transporturi Feroviare Constața, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 48 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a avea permis de conducere.
La data de 13 septembrie, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire bărbatului care conducea un autoturism, pe o stradă din municipiul Constanța.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar de urmarire penală.
Polițiștii din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța l-au reținut pentru 24 de ore.
Ulterior, bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
La data de 14 septembrie, a fost prezentat Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.
Sursă foto: stiridecluj.ro