Consiliul Județean Constanța s-a întrunit astăzi într-o ședință extraordinară de îndată

Consiliul Județean Constanța s-a întrunit astăzi într-o ședință extraordinară de îndată. Pe ordinea de zi a fost un singur proiect de hotărâre, care a fost aprobat în unanimitate.

Aleșii județeni și-au dat acordul pentru participarea la un proiect care prevede implementarea a trei mii de kilometri de trasee cicloturistice, alături de alte județe învecinate. În județul Constanța sunt propuse patru trasee cicloturistice. Primul, pe malul Dunării, pe ruta Ostrov – Lipnița – Băneasa – Ion Corvin – Aliman – Rasova – Cernavodă – Seimeni – Topalu – Hârșova – Gîrliciu. Al doilea traseu pentru bicicliciști ar urma să fie pe traseul Topalu – Crucea – Pantelimon – Grădina și Cogealac. Potrivit proiectului, a treia rută ar uni localitățile Mihai Viteazu – Istria – Săcele – Corbu – Năvodari și Constanța.

Ultimul traseu ar fi pe ruta Constanța – Valu lui Traian – Murfatlar. Aceste trasee cicolturistice își propun să crească atractivitatea turistică a județelor implicate în proiectul derulat cu fonduri europene din Programul Național de Rederesare și Reziliență . Consilierii județeni din Constanța se vor întruni din nou, luni, tot în cadrul unei ședinte extraordinare.

Redactor: Cătălina Radu/Editor online: Doina Sîrbu

Sursa: RadioConstanta.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
9:23 pm, mai 19, 2024
temperature icon 13°C
cer acoperit de nori
Humidity 77 %
Pressure 1017 mb
Wind 12 Km/h
Wind Gust: 16 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 5:34 am
Sunset: 8:29 pm
Close

Close
Navigation
Categories