Consilierul local USR din Constanţa, Cătălin Iacob: „Trebuie să protejăm clădirile din zona istorică a oraşului”

Istoria unui oraş este arătată prin imagini, manuscrise, mărturii, însă nu doar aceste lucruri se află la bază. De cele mai multe ori clădirile istorice dintr-un oraş sunt extrem de importante, mai ales dacă ele nu au fost distruse în totalitate sau dărâmate.

Acest lucru se întâmplă şi în Constanţa, oraş care deţine multe astfel de clădiri. Unele se află în paragină şi trebuie să fie reabilitate, iar altele aproape că stau să cadă.

Tocmai din acest motiv oamenii din clasa politică de la malul mării trebuie să ia atitudine, iar USR este unul din partidele care a făcut acest lucru încă din anul 2020.

Chiar dacă până în prezent nu s-au rezolvat prea multe lucruri, consilierii locali din USR Constanţa au încercat să pună pe ordinea de zi a şedinţelor de consiliu proiecte care să facă referire la aceste clădiri din zona istorică a oraşului.

Consilierul local USR din Constanţa, Cătălin Iacob, a făcut un anunţ pe pagina sa oficială de Facebook prin care a informat cetăţenii că va lua atitudine în acest sens.

„O veste excelentă pentru Constanța. Un proiect pe care mi l-am dorit încă de la preluarea mandatului de consilier a fost adoptat. Schimbăm regulile de reabilitare a clădirilor în zona istorică și centrală a orașului.

În ședința Consiliului Local de vineri a fost adoptat un regulament ce stabilește un set reguli clare de construcție, reabilitare și restaurare a clădirilor. Vorbim de intervenții asupra fațadelor, ferestrelor, ușilor, porților, vitrinelor, feroneriei, împrejmuirilor, firmelor, reclamelor, instalațiilor și dispozitivelor tehnice, materiale utilizate, paletar cromatic după modelul istoric etc. Nu mai lăsăm totul la liberul arbitru. Toate intervențiile vor fi tratate unitar, în funcție de contextul zonei. Regulamentul are ca scop protejarea zonei peninsulare și centrale a Constanței și transmiterea către generațiile viitoare a mărturiilor culturale ale trecutului”, a transmis Cătălin Iacob.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories