„Ziua comunei Pantelimon are loc în fiecare an de Sfântul Pantelimon, pe 27 iulie. Noi vom serba această zi pe data de 28 iulie. Este un eveniment organizat de o firmă privată cu care noi colaborăm. Avem invitaţi mulţi şi evenimentul va începe la ora 17:00. Premergător spectacolului propriu zis vom avea vineri, pe 26 iulie, un cros care se desfăşoară în fiecare an. Este o tradiţie pentru noi şi la acest cros participă copiii din cadrul Şcolii Nr.1 Pantelimon. Avem multe premii, diplome şi medalii. Apoi avem un concurs de fotbal care se numeşte Cupa Ulmetum. Numele vine de la cetatea pe care o avem în comună. Vor participa copiii de la şcoala noastră din comună. Vor fi patru echipe care vor juca fotbal. Trebuie să fie voie bună. Sâmbătă, pe data de 27 iulie, vom avea o slujbă la biserică după care va avea loc Agapa Frăţească, la Căminul Cultural. Duminică va fi spectacolul propriu zis. Sunt mai multe formaţii de muzică, două ansambluri de dans în care se regăsesc fii ai satului. Mai este un copil care cântă la un instrument special care se numeşte Taragot. Invitatul special va fi Luis Gabriel şi cu el va cânta şi celebrul Marian de la Constanţa”, a declarat Costel Armăşescu.
Edilul ne-a vorbit şi despre proiectele pe care le are deja în implementare dar şi despre cele pe care urmează să le implementeze.
„În momentul de faţă avem două proiecte pentru asfaltare în satul Nistoreşti. Ambele proiecte sunt prin Programul Anghel Saligny. De asemenea, mai avem în implementare un centru de aport voluntar prin PNRR. La toate cele trei proiecte s-a început execuţia de lucrări. Pietruim mai multe străzi. Legat de şcoala din comuna noastră avem programul pilot pentru masă caldă şi mai avem două proiecte despre educaţia timpurie şi despre dotări la această şcoală. Vom achiziţiona instrumente IT, mobilier şi material didactic. Mai putem vorbi şi despre branşamente la canalizare şi despre dotarea cu apometre inteligente pentru apă. Este un proiect tot pe Anghel Saligny. Vom monta un balon tensiostatic în curtea şcolii. Mai pe înţelesul tuturor este vorba despre un balon acoperit în care copiii să poată să facă sport când afară este frig. Am semnat deja contractul de execuţie şi cred că în toamnă va fi gata”, a explicat edilul.
Nu în ultimul rând, Costel Armăşescu şi-a adus aminte de alegerile locale care au avut loc în data de 9 iunie a acestui an. Primarul recunoaşte că a avut emoţii, dar au fost emoţii constructive.
„Emoţii sunt întotdeauna. A fost multă tensiune, dar până la urmă oamenii au înţeles că noi, atunci când promitem ceva, facem. Interesul este ca această comună să progreseze. Şi mai este ceva foarte important. Avem nevoie de linişte şi echilibru. Dacă este haos, nu este ceea ce trebuie. În consiliul local, din 11 consilieri, noi, cei de la PNL, avem 8. Ceilalţi sunt de la PSD”, a concluzionat Costel Armăşescu.