Ce sunt Punctele Gastronomice Locale, un concept tot mai căutat de turiști

Conceptul de „punct gastronomic local” este tot mai popular în rândul turiștilor aflați în căutare de mâncare autentică, gătită din ingrediente sănătoase și după rețete „de pe vremea bunicilor”.
În județul Timiș, de exemplu, au fost deschise recent două astfel de puncte gastronomice. Unul în localitatea Margian-sat și unul în Coșteiu de Sus.
După mai mulți ani de activități de promovare turistică a comunei, de dezvoltare a unor produse turistice locale și implicare a comunității în multiple activități de profil, comuna Margina reușește să pună pe harta județului Timiș două Puncte Gastronomice Locale.
Acestea vor funcționa pe tot parcursul anului și pot fi găsite în localitatea Margina, în gospodăria de la stâna familiei Fântână și în localitatea Coșteiu de Sus, la Emilia Popa, scrie adevarulro.
„Aceste locații vor fi deschise pe tot parcursul anului”
„Sunt niște pași foarte importanți pentru noi. Pot să spun cu mândrie, oficial am obținut autorizațiile pentru Punctele Gastronomice Locale. Le doream de foarte mult timp. Sunt două familii care au avut curaj să încerce ceva nou, care ne-au fost alături de la începutul proiectului Mic dejun la Margina.
La fel ca și noi, pe parcurs au prins tot mai mult curaj. Nu am renunțat și am încercat de fiecare dată să aducem ceva nou grupurilor care ne-au vizitat. Aceste locații vor fi deschise pe tot parcursul anului, doar că aceste gazde își vor duce traiul de zi cu zi, vor merge la muncă, vor sta acasă doar în momentul în care vor avea cereri. Dacă sunt cereri, va fi zilnic, clar”, a spus Damaris Sivu, ghid la Infonectrul Turstic de la Margina.
Ce sunt Punctele Gastronomice Locale
Punctele Gastronomice Locale sunt puncte de alimentație turistică de tip familial în care se prepară și se servește masa, pe bază de rețete tradiționale, cu resurse locale, iar meniul zilnic cuprinde o gamă redusă de preparate tradiționale locale, care sunt realizate de proprietar și membrii familiei acesteia.
Emiliei Popa spune că gospodăria ei a fost trecută anul trecut de peste 400 de oaspeți.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
9:19 pm, aprilie 13, 2024
temperature icon 15°C
cer fragmentat
Humidity 65 %
Pressure 1023 mb
Wind 10 Km/h
Wind Gust: 10 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:24 am
Sunset: 7:46 pm
Close

Close
Navigation
Categories