„În data de 31 iulie, ISU CT a fost solicitat prin sistemul unic de urgență 112 pe bulevardul Mamaia nr. 420 B pentru trei persoane, iar la locul solicitării au fost trimise două echipaj EPA B2 – SMURD Alezzi şi Mamaia. Ulterior, s-a solicitat prin 112, la aceeași adresă, asistenţă medicală de urgenţă pentru încă cinci persoane cu aceeași simptomatologie. La locul solicitării au fost găsiți şapte adulți şi un minor cu vărsături și scaune diareice cu debut în urmă cu 3-4 ore. Pacienţii de la primul apel, doi adulţi și minorul de patru ani, au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, până la sosirea echipajului TIM. Pe durata triajului și evaluării realizate de personalul medical, au mai fost identificați și alți pacienți cu aceeași simptomatologie”, a precizat ISU Constanţa. La finalul intervenției, au rezultat 15 persoane cu simptomatologie acută.
Având în vedere focarul de toxiinfecţie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dispus efectuarea unui control la hotelul din Mamaia, unde au fost depistate o serie de nereguli. Din această cauză, unitatea de cazare a fost amendată de comisarii ANPC, cu suma de 15.000 de lei și a dispus închiderea temporară a blocului alimentar, a șase camere din hotel și a locului de joacă.