Ce ascunde misteriosul sicriu de zinc găsit în curtea bisericii „Mavrogheni”. După restaurare, a fost deschis

Un sicriu de zinc decorat cu îngerași metalici a fost descoperit în timpul cercetărilor arheologilor de la Muzeul București în curtea Bisericii Izvorul Tămăduirii „Mavrogheni”. A fost dus la Craiova pentru restaurare, iar apoi a fost deschis în prezența arheologilor.
Sicriul a fost descoperit în primăvară, în curtea Bisericii Izvorul Tămăduirii „Mavrogheni”, în spatele unei cișmele.
“La doi metri adâncime, truela a scârțâit metalic la contactul cu un obiect gri-verzui. Tocmai fusese descoperit capacul unui sicriu, nu foarte bine conservat dar decorat cu îngerași metalici pe colțuri, care sigila înăuntru mărturii fizice dintr-o epocă apusă.
Ce ascunde misteriosul sicriu de zinc găsit în curtea bisericii „Mavrogheni”. După restaurare, a fost deschis - povesteamisteriosuluisicriudezin-1724764387.jpg
Cum nu de multe ori întâlnești astfel de situații în săpăturile arheologice din București, imediat după curățare și înregistrarea contextului a fost luată decizia ca sicriul să fie scos întreg și pregătit pentru restaurare, urmând să fie deschis într-un mediu sigur și controlat, care să îi pună cât mai puțin în primejdie integritatea, notează antena 3.ro
Înainte de acest demers, au fost realizate analize chimice in situ și astfel a putut fi determinat că materialul din care a fost confecționat este zincul (puternic corodat), o informație capitală pentru a ști cum anume să fie manipulat și mai ales ce tratamente de restaurare îi pot fi aplicate”, descriu arheologii Muzeului București într-o postare pe Facebook.
Operațiunea de scoatere a sicriului a fost dificilă. În final, sicriul a fost scos intact și ranforsat astfel încât să reziste la transportul până la laboratorul de restaurare.
Ce ascunde misteriosul sicriu de zinc găsit în curtea bisericii „Mavrogheni”. După restaurare, a fost deschis - povesteamisteriosuluisicriudezin-1724764545.jpg
“Șansa lui a fost că (încă mai) există restauratori și laboratoare la noi în țară care pot să facă față unor astfel de provocări. Laboratorul de Restaurare de la Muzeul Olteniei Craiova și specialiștii de acolo sunt printre puținii profesioniști care au rămas dedicați unei astfel de profesii. Le mulțumim și pe această cale că au răspuns pozitiv apelului nostru.
Odată ajuns la Craiova, restauratorii de acolo, în frunte cu Leonard Ionescu, au luat toate măsurile necesare pentru securizarea obiectului și eliminarea oricăror pericole biologice prin expunerea la tratamente fizice și chimice. Apoi, când au considerat că au toate datele necesare și au ajuns la punctul în care sicriul putea fi deschis, ne-au chemat pentru a-l cerceta împreună.
Despre ce și pe cine ascundea capacul (dublu, după cum o să aflați) sicriului de zinc de la Mavrogheni, o să aflați într-o postare ulterioară”, povestesc muzeografii.

https://mycta.ro/wp-content/uploads/2024/08/povesteamisteriosuluisicriudezin-1724764492-1.jpghttps://mycta.ro/wp-content/uploads/2024/08/povesteamisteriosuluisicriudezin-1724764387.jpghttps://mycta.ro/wp-content/uploads/2024/08/povesteamisteriosuluisicriudezin-1724764545.jpg

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories