Bulgaria se îndreaptă către noi alegeri anticipate, după încă un eşec al formării unei majorităţi

Bulgaria se îndreaptă către a şaptea rundă de alegeri legislative în ultimii trei ani, după ce şi al treilea partid însărcinat de preşedintele Rumen Radev să formeze o coaliţie de guvernare a returnat mandatul, nereuşind să obţină sprijinul necesar unei majorităţi, relatează agenţia Reuters.

Partidul conservator „Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei” (GERB), condus de fostul premier Boiko Borisov, câştigător al alegerilor anticipate din iunie, şi apoi coaliţia liberală formată din partidele „Continuăm Schimbarea” (PP) şi „Bulgaria Democratică” (DB) au eşuat pe rând să formeze o majoritate, iar partidul anti-sistem „Există un Astfel de Popor” (ITN), ultimul însărcinat să formeze guvernul, nu a avut nici el mai multe şanse şi a fost nevoit să returneze mandatul.

În această situaţie, preşedintele Radev trebuie să numească un premier interimar şi să convoace din nou alegeri anticipate, al şaptelea scrutin legislativ din anul 2021, alegeri care vor trebui să se desfăşoare într-un termen de două luni. 

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories