Balerina Elena Vasile continuă războiul cu Teatrul „Oleg Danovski“

Scandalurile par că nu se mai termină la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ din Constanța. După ce, în trecut, mai multe balerine au acuzat că sunt supuse abuzurilor sexuale, acum, balerina Elena Vasile a chemat instituția în instanță pe motiv că a fost hărțuită moral la locul de muncă și a fost sancționată disciplinar după ce a ripostat atunci când un coleg i-a luat locul unde aceasta se antrena de obicei, acest lucru aflându-se printre cutumele instituite de-a lungul timpului. Cererea balerinei i-a fost admisă, iar Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ a făcut apel, înregistrându-se un nou dosar pe rolul Curții de Apel Constanța.Elena VasileScandalurile par că fac înconjurul Teatrului Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” din Constanța. Situația balerinelor care îi acuzau pe soții Cherecheș că le supuneau abuzurilor sexuale a fost foarte mediatizată. Recent, o nouă vâlvă se învârte în jurul instituției. Mai exact, balerina Elena Vasile a chemat teatrul în instanță pentru a i se anula decizia prin care a fost sancționată disciplinar cu avertisment scris pentru încălcarea obligației de a respecta disciplina muncii, prevăzută în Codul Muncii, contractul individual de muncă şi regulamentul intern al instituţiei angajatoare. Potrivit cutumelor instituite de-a lungul timpului în instituție, dansatorii nu au voie să ocupe pentru desfășurarea antrenamentelor locul din sala de balet despre care balerinii ştiu că este folosit de un alt coleg. Totuși, în zilele de 5 și 6 august 2022, colegul Elenei Vasile, văzând că aceasta întârzie, s-a așezat la bara unde, timp de 15 ani, balerina și-a desfășurat antrenamentele. Atunci când a ajuns la încălzirea de grup, Elena s-a așezat în fața colegului care i-a „furat” locul și a avut loc un schimb de cuvinte tăioase. În timpul cercetării disciplinare urmate după incident, membrii comisiei i-au adus la cunoştinţă Elenei Vasile faptul că balerinul avea prioritate la antrenamente, deoarece era distribuit în spectacol, apreciind deci că efectuarea antrenamentului pe locul altui coleg este justificată de participarea la spectacole, astfel că într-o atare situație obiceiul păstrării locurilor de antrenament nu se mai aplică. Balerina a chemat în instanță Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” și îi acuză că aplicarea unei sancțiuni, în aceste condiții este nelegală şi netemeinică, întrucât prin comportamentul manifestat nu a produs vreo vătămare a valorilor morale ale colegului său. În apărarea sa, colegul balerin a spus că programul de lucru al celor doi s-a suprapus foarte rar și nu a știut exact repartizarea locurilor în sală, mai ales că Elena Vasile, în decursul anului, a solicitat mai multe concedii medicale.Tribunalul Constanța i-a admis cererea și a anulat decizia privind sancționarea disciplinară. „Admite cererea modificată. Anulează decizia nr. 127/17.10.2022 privind sancţionarea disciplinară a reclamantei cu avertisment scris. Constată existenţa actelor şi faptelor de hărţuire morală la locul de muncă, inclusiv sub forma victimizării, săvârşite asupra reclamantei. Obligă pârâtul la încetarea oricăror acte şi fapte de hărţuire morală săvârşite asupra reclamantei la locul de muncă, inclusiv sub forma victimizării. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 13.12.2023”, se arată în minută. Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ a făcut apel, înregistrându-se un nou dosar pe rolul Curții de Apel Constanța.Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski”O parte din angajații Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ Constanța au semnalat printr-un memoriu adresat ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, umilințele, certurile, abuzurile sexuale, jignirile, mediul toxic în care își desfășoară activitatea. Printre semnatarii memoriului se află și Ștefan Răut, cel care a fost bătut de către Horațiu Cherecheș, în pauza unui spectacol pe motiv că a intrat cu masca în scenă. În acest sens, Ștefan Răuț a făcut plângere la Poliție, unde s-a întocmit un dosar penal pe numele coregrafului Horațiu Cherecheș.

Sursa: ReplicaOnline.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
12:26 pm, aprilie 22, 2024
temperature icon 13°C
cer fragmentat
Humidity 81 %
Pressure 1012 mb
Wind 42 Km/h
Wind Gust: 51 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:09 am
Sunset: 7:57 pm
Close

Close
Navigation
Categories