Autorul agresiunii asupra elevului de la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu“, reţinut

Tânărul care l-ar fi agresat, miercuri, pe elevul de la Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu” a fost reţinut, anunţă Poliţia Capitalei. Potrivit sursei citate, este vorba de un adolescent de 15 ani.Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 21, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, precizează sursa menţionată.Un elev de la Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu” a fost agresat miercuri de trei indivizi necunoscuţi, care au escaladat gardul unităţii de învăţământ, a declarat, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Elena Ştefan.Potrivit acesteia, elevul a fost transportat la spital pentru a primi îngrijirile medicale necesare.”Astăzi, 3 aprilie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Secţia 21 Poliţie au fost sesizaţi, în jurul orei 13,00, cu privire la faptul că un elev din cadrul unei instituţii de învăţământ din Sectorul 6 ar fi fost agresat fizic. La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţişti din cadrul secţiei, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind un elev, în vârstă de 16 ani, potrivit Biroului de presă al DGPMB.Din primele cercetări s-a stabilit faptul că victima ar fi avut un conflict spontan cu patru minori din afara unităţii de învăţământ.Ulterior, acesta ar fi fost agresat fizic de unul dintre minori, cu un obiect tăietor-înţepător.”La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj medical, care i-a acordat primele îngrijiri medicale, elevul fiind transportat la spital, pentru îngrijiri de specialitate”, arată sursa citată.Poliţiştii au depistat la scurt timp trei minori implicaţi în eveniment şi, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, a fost depistat încă un minor implicat, aceştia fiind conduşi la sediul secţiei pentru audieri, scrie Agerpres.

Sursa: ReplicaOnline.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
12:18 pm, aprilie 22, 2024
temperature icon 12°C
cer fragmentat
Humidity 81 %
Pressure 1012 mb
Wind 42 Km/h
Wind Gust: 51 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:09 am
Sunset: 7:57 pm
Close

Close
Navigation
Categories