AUDIO | Expoziție inedită de goblenuri, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

Peste 50 de tablouri în arta goblenului sau „pictură” cu acul, realizate în sute de ore de trudă, încărcate cu amintiri și cu parfumul vremurilor de demult, sunt expuse toată luna aprilie la parterul Bibliotecii Județene Constanța.Lucrările provin din familiile bibliotecarelor Doina-Monica Moșoiu, Ruxandra Hondrea, Daniela Mocanu, Angela-Anca Dobre, dar și a prietenilor acestora, unele dintre ele fiind foarte vechi și transmise din generație în generație.Alături de peisaje, portrete, icoane, flori, aspecte din viața țăranului român cusute cu mare migală în goblen se mai regăsesc materiale și instrumente de cusut folosite la confecționarea lor.Expoziția face parte dintr-o serie de manifestări în care bibliotecarii au adus din obiectele de valoare ale familiilor lor (ceasuri, costume tradiționale, obiecte de podoabă) și le-au expus pentru utilizatorii bibliotecii.Bibliotecarul Doina Moșoiu, de la secția Colecții Speciale, într-un interviu realizat de Silvia Pascale:Redactor: Silvia Pascale/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Biblioteca Județeană Constanța

Sursa: RadioConstanta.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
12:13 am, septembrie 10, 2024
temperature icon 18°C
cer fragmentat
Humidity 73 %
Pressure 1009 mb
Wind 9 Km/h
Wind Gust: 10 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:39 am
Sunset: 7:25 pm
Close

Close
Navigation
Categories