Au fost emise primele 156 de contracte din ”Programul FIV 2024”

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse anunță că au fost emise primele 156 de contracte din Programul social de interes național de susținere a cuplurilor și persoanelor singure – FIV 2024, pentru primii beneficiari.

Din momentul în care contractele vor fi semnate de ambele părți, voucherele vor fi comandate și generate automat în platformă, iar beneficiarii le vor primi instant prin e-mail. Anul acesta, numărul de dosare incomplete a fost foarte mare (aproximativ 20-25% din dosarele analizate într-o zi), iar reprezentanții Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse fac apel la toți cei care au depus dosare sau intenționează să le depună să fie atenți la completare și să verifice dacă au încărcat toate documentele necesare, în formatul corect, deoarece toate aceste scăpări întârzie întreg procesul de evaluare. Toți membrii comisiilor analizează cu mare atenție fiecare document, de asemenea ritmul de analiză al dosarelor va fi accelerat astfel încât timpul de așteptare să fie cât mai mic.

Depunerea dosarelor pentru Programul social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure – FIV 2024 a început pe 29 iulie 2024, ora 09:00, iar documentele aferente dosarului de înscriere se depun exclusiv în format ELECTRONIC pe PLATFORMA DIGITALĂ Up Comunitate și poate fi accesată folosind link-ul https://up-comunitate.ro/

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories