perioadă, pe teritoriul țării noastre se manifestă temperaturi ridicate
extreme, Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța atenționează angajatorii privind cerințele care sunt stipulate în O.U.G. nr.
99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi
extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă.
Prin
temperaturi extreme ridicate se înţelege temperaturi exterioare ale aerului
care depăşesc +37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi
echivalate cu acest nivel (indicele de temperatură-umiditate ITU mai mare de 80
unități).
În conformitate
cu prevederile Ordonanţei sus menţionate, angajatorii sunt obligaţi să ia
următoarele măsuri minimale pentru ameliorarea condițiilor de muncă:
• reducerea intensităţii si ritmului
activităţilor fizice;
• asigurarea ventilaţiei la locurile
de munca;
• alternarea efortului fizic cu cel
static;
• alternarea perioadelor de lucru cu
perioadele de repaus in locuri umbrite, cu curenţi de aer.
Pentru
menţinerea stării de sănătate a lucrătorilor, sunt necesare următoarele:
• asigurarea apei minerale adecvate,
câte 2-4 litri/persoana/schimb;
• asigurarea echipamentului
individual de protecţie;
• asigurarea condițiilor pentru
efectuarea de duşurilor necesare reglării temperaturii corpului.
Angajatorii
care nu pot asigura condiţiile menționate, de comun acord cu reprezentanţii
sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai lucrătorilor, vor respecta măsurile
dispuse în O.U.G. nr. 99/2000 (reducerea programului de lucru, eşalonarea pe
două perioade a zilei de lucru etc.) în conformitate cu art. 6 din același act
normativ.
Pentru
prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiţii de
temperaturi extreme, angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri:
• asigurarea examenului medical la
angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a
contraindicaţiilor pentru muncă la temperaturi crescute sau scăzute;
• asigurarea primului ajutor şi a
transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;
• trecerea, după posibilităţi, în
alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu
afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.
În acțiunile de control din această
perioadă, inspectorii de muncă vor monitoriza cu precădere aplicarea
prevederilor O.U.G. nr. 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în
perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în
muncă.