Constănțenii și turiștii interesați de tainele acuarelei sunt așteptați sâmbătă, 17 august, începând cu ora 11:00, în salonul expozițional „Clio” al Muzeului Marinei Române, la un atelier inedit de pictură susținut de binecunoscutul artist Vasile Trandafir. Născut la Dorohoi, el a urmat studiile Facultății de Limbi și Literaturi Străine (specializarea engleză -germană) a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În multe expoziţii, artistul se întoarce la natură, încercând să convingă publicul că aceasta înseamnă salvare sufletului, prin motivele afective pe care structura sa ni le oferă, pentru a trăi și pentru a merge mai departe, în comuniune cu energiile pozitive. De aceea, susţin criticii, lucrările sale par a fi o rugăciune în fața frumuseții peisajului, specie predilectă în abordările artistului. Cu o viziune în care interpretarea realității denotă un discurs figurativ, compozițiile sunt înzestrate cu vigoare, însă uneori materia dă impresia că plutește în eclerajele încremenite și subtil diferențiate de apa colorată. Pasionat fiind de acuarelă, artistul a cunoscut o evoluție interesantă, aflându-se acum, din perspectiva creației prezentată în expoziții personale și de grup, în țară și străinătate, într-un moment bun de contextualizare a creației recente în fenomenul plastic național.
in
Educatie
Atelier inedit de pictură, în weekend, la Muzeul Marinei

Cuget Liber
Citeste zilnic ultimele stiri online din Constanta, Romania si Mapamond, numai in ziarul Cuget Liber de Constanta - Ziarul tau online
ALTE STIRI
Newsletter
Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta
EVENIMENTE CONSTANTA
PRIMARIA CONSTANTA
No Content Available
ULTIMELE STIRI
Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.