Astă-seară debutează o nouă ediție a Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia

Dacă vreți să retrăiți sau să descoperiți atmosfera minunată oferită de Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, vă invităm între 23 și 25 august în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia. Artiști de renume din România, dar și tineri care sunt la început de carieră și care concurează pentru un mult râvnitul trofeu al festivalului, vor urca pe scenă în cele 3 zile.
La 61 de ani de la prima ediție, Festivalul de la Mamaia va avea și în acest an două secțiuni – creație și interpretare. Pentru prima oară, Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța va acorda în acest an un Premiu Special unui artist care de-a lungul timpul a adus o contribuție deosebită prin opera sa muzicală la legenda, gloria și faima stațiunii Mamaia. Premiul a fost instituit la solicitarea OMD Mamaia Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.
Pe lângă concurenți, în cele 3 seri de festival vor susține recitaluri artiști consacrați. În prima seară, pe vineri, 23 august vor urca pe scenă 3 Sud Est, Zdob si Zdub, Compact, The Motans și Horia Brenciu & HB Orchestra. Sâmbătă, 24 august vom fredona melodii consacrate împreună cu Aurelian Temișan, Anca Țurcașiu, Florin Ristei, Connect-R și Loredana, iar duminică, 25 august, în seara de Gală, ne vor încânta cu muzica lor Irina Baianț, Feli, Lidia Buble, Bere Gratis și Vama.
Evenimentul este organizat de Consiliului Județean Constanța prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Primăriei Constanța.
Biletele pot fi achiziționate accesând https://www.centruljeanconstantin.ro/evenimente sau de la casieria Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, bulevardul Ferdinand nr. 56.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories