Clădirea Bursei Noi, clădire emblematică pentru Portul Constanţa, a fost reparată capital, modernizată şi recompartimentată.
„Lucrările au început în 2020 şi au cuprins, pe lângă consolidarea clădirii, refacerea totală a instalaţiilor termice, sanitare, electrice, refacerea finisajelor interioare şi exterioare, tencuieli, termoizolaţii etc.
Sala mare a Bursei are acum o pardoseală din marmură, iar ferestrele impozante au fost înlocuite, cu respectarea modelului şi a soluţiei iniţiale”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Biroul de Presă al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CN APM) SA constanţa.
Clădirea a fost construită între anii 1938 – 1940, după planurile arhitectului Victor Ştefănescu, iar în sala mare, între anii 1940 şi 1947, a funcţionat Bursa.