Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală
„Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanța, după care, de la ora 18.00, va
fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va
fi transmis pe paginile de Facebook Centrul Eparhial Tomis, Radio Dobrogea,
precum și pe canalele de Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Întrebările se trimit NUMAI pe mail, la adresa [email protected].
Tot joi, 20 iunie, de la ora 21.35, va oficia Acatistul
Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”
din Constanța, iar vineri, 21 iunie, de la ora 6.30, va oficia Sfânta Liturghie
în aceeași catedrală.
Sâmbătă, 22 iunie, când se prăznuiesc Moșii de Vară, de
la ora 7.00, IPS Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie și slujba de pomenire de
obște a celor adormiți la biserica „Sfânta Treime” din localitatea Culmea Nord
(zona Nazarcea). De la ora 21.40, va oficia Acatistul Învierii Domnului la
Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Duminică, 23 iunie, de la ora 9.00, Arhiepiscopul
Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica românească Sfânta Treime” din
capitala Bulgariei, Sofia, dar și slujba de parastas pentru vrednicul de
pomenire Neofit, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare. Iar de la ora 17.00, va
oficia slujba Vecerniei la biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din
Constanța (zona Brotăcei).
Luni, 24 iunie, Biserica Ortodoxă cinstește Nașterea
Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica), Aducerea moaștelor
Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava și, anul acesta, începutul
postului Sfinților Apostoli. De la ora
8.30, IPS Teodosie va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta
Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, cu prilejul
hramului.