pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, la Constanța catedrala arhiepiscopală
sărbătorindu-și hramul.
Până atunci, joi, 27 iunie, de la ora 6.30, IPS Teodosie va
oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi
Pavel” din Constanța, iar de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog
cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de
Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului. Întrebările se trimit
NUMAI pe mail, la adresa [email protected].
Apoi, de la ora 21.30, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala
arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Vineri, 28 iunie, de la ora 6.30, Arhiepiscopul Tomisului
va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru
şi Pavel” din Constanța. În aceeași zi, de la ora 17.30, va oficia slujba
Vecerniei cu Litie la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Medgidia.
În cadrul slujbei va avea loc o procesiune pe următorul traseu: biserica
„Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, strada Română (biserica „Sf. Parascheva”),
strada Ștefan cel Mare, strada Ion Creangă, strada Republicii (biserica
„Adormirea Maicii Domnului”), strada Decebal, Piațeta Decebal și înapoi la
biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Vor fi purtate în procesiune
moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Chiril al Alexandriei, Nectarie de
la Eghina, Calinic al Edessei și Haralambie.
Sâmbătă, 29 iunie, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe
Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Aceștia au contribuit la răspândirea cuvântului
evanghelic în multe părți ale lumii și sunt ocrotitorii Catedralei
arhiepiscopale din Constanța. Astfel, la Catedrala arhiepiscopală din
Constanța. De la ora 6.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie, împreună cu preoți și
diaconi, va oficia Taina Sfântului Maslu, urmată de o scurtă procesiune în
Parcul catedralei, iar două ore mai târziu, de la ora 8.00, va săvârși Sfânta
Liturghie în altarul de vară, apoi absolvenții Facultății de Teologie „Sf. Ap.
Andrei”, din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, vor depune jurământul de
credință față de Biserică. De la ora 16.00, va citi rugăciuni de mulțumire la
schitul „Sfânta Treime” din Constanța. Așezământul monahal este situat la
marginea municipiului Constanța, la ieșirea de pe șoseaua Industrială, iar de
la ora 21.40, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală
„Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.