Ape tulburi la PSD Constanța. Horia Constantinescu și Decebal Făgădău, același țel!

În prag de pregătiri pentru campaniile electorale, se pare că liderii PSD de la Constanţa, Ion Dumitrache şi Felix Stroe, nu prea au liniştea pe care şi-o doresc!

În cursul zilei de sâmbătă, la doar o zi după întâlnirea cu liderul partidului Marcel Ciolacu, de la Constanţa, președintele ANPC, Horia Constantinescu a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie în care apare alături de fostul primar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău.

„Pentru că ne plac diminețile, pentru că ne place cafeaua fierbinte, pentru că ne plac proiectele de viitor, pentru toate acestea cu Dumnezeu înainte! Era să uit, și pentru că învățăm din greșelile trecutului! Unde-s doi puterea crește, dar depinde și cine sunt ăia doi și la ce folosește puterea crescută”, a scris Horia Constantinescu.

Cu alte cuvinte, el a lăsat de înţeles că s-a împăcat cu Decebal Făgădău şi că, cel mai probabil, la acest moment, au acelaşi ţel!

Surse din cadrul partidului, susţin că cei doi vizează candidaturile în tandem, la Primăria Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa, dar şi preluarea conducerii filialei municipale și județene a PSD Constanța, ceea ce ar da emoţii actualilor conducători, Stroe şi Dumitrache. Şi, cu ceva susţinere din partea preşedintelui partidului, există şanse să şi reuşească chiar dacă Marcel Ciolacu a spus inițial, că de Horia Constantinescu are nevoie la București, pentru că face parte din echipa guvernamentală.

Reamintim că, la întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu și cu primarii PSD de la Centrul de Afaceri Năvodari, președintele PSD Constanța, Felix Stroe, a declarat că, în această săptămână, partidul va anunța candidații la Primăria și la Consiliul Județean Constanța. El nu a dorit să dea mai multe detalii.

În schimb, pe surse, în cadrul şedinţei interne, social-democraţii de la Constanţa au votat pentru Costin Răsăuţeanu, la funcţia de primar al Municipiului Constanţa (susţinut de Ion Dumitrache) şi Felix Stroe pentru Consiliul Judeţean Constanţa (propus de liderul PSD Cernavodă).

Au mai fost supuse la vot candidaturile lui Horia Constantinescu şi a lui Decebal Făgădău dar acestea nu au fost agreate de social-democraţii de la Constanţa.

La întălnire a participat şi Horia Constantinescu, însă Decebal Făgădău nu a fost prezent, el nemafiind membru PSD.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla până la urmă, cu atât mai mult cu cât, mai întotdeauna, cărțile se fac la București! 

Sursa: CugetLiber.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
9:59 pm, februarie 23, 2024
temperature icon 8°C
nori împrăștiați
Humidity 90 %
Pressure 1016 mb
Wind 22 Km/h
Wind Gust: 41 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:54 am
Sunset: 5:44 pm
Close

Close
Navigation
Categories