Antonio Tajani: „Intrarea de trupe NATO în Ucraina ar risca un al treilea război mondial”

O eventuală desfăşurare de trupe NATO în Ucraina riscă să provoace un al treilea război mondial, a afirmat ministrul de externe italian Antonio Tajani, transmite agenţia ANSA.

„Nu cred că NATO ar trebui să intre în Ucraina”, a spus Antonio Tajani, după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a evocat din nou această posibilitate.

„Sper să nu se întâmple”, a răspuns el, întrebat fiind despre posibilitatea ca trupe franceze să fie desfăşurate acolo. „A intra şi a purta război cu Rusia înseamnă a risca un al treilea război mondial”, a adăugat Tajani, excluzând trimiterea de trupe italiene pentru a ajuta Kievul împotriva invaziei ruse.

„Noi apărăm dreptul internaţional şi libertatea Ucrainei, dar nu vrem să intrăm în război cu Rusia, dăm Kievului instrumente militare, economice şi tehnice de toate tipurile, dar intrarea în război mi se pare o greşeală, şi niciun italian – şi nicio persoană de bun-simţ – nu doreşte asta.

Militarii noştri se descurcă bine cu ceea ce fac în Marea Roşie pentru a ne proteja navele, se descurcă bine în Liban, în Africa şi Irak, ei sunt aducători de pace şi libertate, noi nu suntem în război cu Rusia”, a subliniat ministrul italian.

XXX

Operaţiuni la sol în Ucraina de către Occident ar putea fi necesare la un moment dat, a reafirmat preşedintele francez Emmanuel Macron într-un interviu publicat de Le Parisien.

„Poate că la un moment dat – nu doresc, nu voi lua iniţiativa – vor fi necesare operaţiuni la sol, oricare ar fi acestea, pentru a contracara forţele ruse”, a declarat preşedintele Macron, la revenirea sa de la Berlin unde s-a întâlnit cu liderii german şi polonez. „Puterea Franţei este că o putem face”, a adăugat el.

În capitala Germaniei, Macron s-a întâlnit cu cancelarul Olaf Scholz şi cu premierul polonez Donald Tusk într-o demonstraţie de unitate între cele trei ţări.

Declaraţiile repetate ale preşedintelui Emmanuel Macron, care refuză să excludă trimiterea de trupe terestre în Ucraina, au provocat tulburări în rândul aliaţilor Parisului, în primul rând Germania, şi au stârnit dezaprobarea aproape unanimă a opoziţiei din Franţa.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories