Anca Țurcașiu a mărturisit tot! Ce operații estetice își dorește

Dacă în urmă cu 3 ani a primit o palmă grea de la viață când s-a despărțit de medicul Cristian Georgescu, acum vedeta parcă a renăscut! Artista își trăiește viața la maximum și se bucură de tot ce îi oferă viața, merge în vacanțe, se distrează din plin și se bucură cum n-a făcut-o în ultimii 25 de ani! La cei 53 de ani ai săi, Anca Țurcașiu se menține într-o formă de invidiat. Sunt mulți ani de când artista nu mai mănâncă carne și nici nu se atinge de lactate, zahăr sau fructe. Arată superb și trăiește superb! Anca Țurcașiu Anca Țurcașiu a mărturisit că până acum nu a fost nevoie să își facă nicio operație estetică. Artista își trăiește viața foarte frumos și arată de minune. Nici nu e de mirare pentru că este foarte atentă la modul în care se îngrijește. Apropo de asta, Anca a mărturisit că nu are nicio operație estetică momentan, însă își dorește să își facă mici intervenții.„Mă simt fabulos la 53 de ani! Aproape că nu-mi vine să cred în ce formă maximă a corpului, a minții și a sufletului mă aflu. Cred că nicicând nu am fost mai bine! Mi-ar plăcea să intervin în viitor cu niște proceduri în zonele afectate de trecerea timpului, și mă refer aici, în special, la zona gâtului. Cred că alimentația corectă, somnul și sportul ajută pentru a întârzia cât mai mult procesul de îmbătrânire.”, a spus artista pentru Viva.ro.Vedeta dezvăluia în urmă cu câteva luni ce face mai exact pentru a arăta atât de bine. Anca Țurcașiu a dezvăluit că sportul joacă un rol foarte important în rutina sa.„Mă simt foarte bine! Simt că trăiesc, ca și cum îmi trăiesc zilele să mă bucur în fiecare zi de ele! Mă rog mult și fac din fiecare zi o bucurie, ca și când ar fi ultima! Așa mă gândesc în fiecare dimineață. Da, mănânc puțin, și am rămas pe foarte puține alimente, cu toate că m-am îngrășat în vara asta vreo 3 kilograme… Cred că eram prea slabă anul trecut, mi se numărau coastele. Fac mult sport! Sunt la fel, doar că am grijă mare. Am grijă! Adică e un mod de viață, nu e o dietă, nu e nimic. E un mod de viață! Fac o oră de sport în fiecare zi.”, a spus Anca Țurcașiu citează Click!.

Sursa: ReplicaOnline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories