Analistul politic Răzvan Pantelimon nu-l vede pe Klaus Iohannis la șefia NATO

Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți, 12 martie, că va candida pentru funcția de secretar general al NATO. Anunțul președintelui a fost făcut în ziua în care s-au împlinit 25 de ani de la prima extindere a NATO către țările din estul Europei. Candidatura sa a fost primită cu scepticism atât de reprezentanți ai NATO, cât și de cei ai Uniunii Europene. Contactat de către reporterii de la Replica de Constanța, analistul politic Răzvan Pantelimon, a transmis faptul că lui Klaus Iohannis îi va fi greu să ajungă în fruntea alianței, avându-l ca și contracandidat pe Mark Rutte, susținut, cel puțin formal, de către marile puteri ale NATO, Statele Unite, Marea Britanie, Franța. Răzvan Pantelimon și Klaus IohannisPreședintele Klaus Iohannis a anunțat că va candida pentru funcția de secretar general al NATO. „Îmi asum această candidatură în numele României cu toată responsabilitatea, iar această decizie are la bază performanța României, experiența acumulată pe parcursul celor două mandate de Președinte al României, înțelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa, și în special regiunea noastră, și angajamentul meu ferm față de valorile și obiectivele fundamentale ale NATO”, a spus Klaus Iohannis într-o declarație de presă. Contactat de către reporterii de la Replica de Constanța, Răzvan Pantelimon, analist politic, a transmis faptul că anunțul candidaturii nu a fost unul neașteptat, însă, îi va fi foarte greu Președintelui României să ajungă în vârful NATO, întrucât toate statele alianței trebuie să fie de acord cu această numire: „Anunțul Președintelui privind candidatura la funcția de Secretar General al NATO nu a venit pe neașteptate deoarece știm de ceva timp că se discută despre posibilitatea ca dânsul să obțină o funcție importantă la nivelul UE sau al NATO după terminarea mandatului de Președinte al României. Au apărut recent informații că România a notificat aliații din NATO că se gândește să îl propună pe Iohannis, avem și discuția despre organizarea mai repede a alegerilor prezidențiale etc. Însă există o problemă, aceea că deja avem un alt candidat care a fost anunțat anterior, este vorba de Mark Rutte, Primul Ministru al Olandei, și care deja are sprijinul declarat, cel puțin formal, al Statelor Unite, Marii Britanii, Franței, practic a aproximativ 20 de state din NATO. Tradițional, desemnarea Secretarului General este o decizie care să ia prin consens, ceea ce presupune ca toate statele să fie de acord. Pentru ca Președintele Iohannis să ajungă Secretar General al NATO este nevoie de votul și de sprijinul tuturor statelor, nu doar a celor din Europa Centrală și de Est. Chiar dacă această zonă a devenit importantă pentru securitatea internațională, mai ales în contextul actual al Războiului din Ucraina, ar fi bine să avem un om politic din această zonă ca Secretar General NATO, nu va fi ușor să se obțină consensul.”Recep Erdogan și Jens Stoltenberg„Ca atare, văd câteva dificultăți majore care vor trebui depășite pentru a obține postul respectiv. În primul rând trebuie obținut sprijinul tuturor statelor membre și dacă Rutte, sprijinit deja oficial de Statele Unite și celelalte mari puteri nu ar putea obține această unanimitate este greu de crezut că președintele Iohannis ar putea să o obțină. Am văzut de exemplu că se discută că Ungaria nu ar fi de acord cu Rutte, însă îmi e greu de crezut că premierul Viktor Orban îl va sprijini necondiționat pe Iohannis, după cum arată relațiile dintre cele două state în ultima perioadă. Este cunoscută poziția radicală a conducerii României în ceea ce privește situația din Ucraina, ca atare nu știu în ce măsură lideri precum Orban sau Robert Fico, considerați mai apropiați de pozițiile rusești, vor sprijini candidatura aceasta. M-aș fi așteptat ca în momentul în care Iohannis a anunțat candidatura dânsului să anunțe de asemenea că deja că este sprijinit de statele X, Y, Z sau măcar să începem imediat să vedem declarații oficiale din partea autorităților acestor state cum că sprijină candidatura dânsului, ceea ce nu s-a întâmplat. Până la urmă în acest moment nu avem oficial decât un o autopropunere a lui Iohannis, nu avem anunțat sprijin oficial din partea niciunui stat, bineînțeles în afara celui al României.”, a mai adăugat Răzvan Pantelimon. De asemenea, Răzvan Pantelimon a mai transmis faptul că vor urma negocieri la sânge, aducând în discuție situația Suediei și negocierile purtate cu Turcia și Ungaria: „O a doua problemă majoră din punctul meu de vedere este aceea că obținerea sprijinului pentru o funcție atât de înaltă se face în urma unor negocieri intense, care presupun normal obținerea unor avantaje pentru statele care sprijină această candidatură. Nu știm dacă astfel de negocieri au avut loc și de asemenea nu este foarte clar ce va oferi până la urmă România. Avem exemplul admiterii Suediei în NATO, care a fost blocată până recent de către Turcia și Ungaria, state care au negociat la sânge putem spune, și au obținut ceea ce au dorit atât din partea Suediei cât și a altor structuri. Este clar că o eventuală desemnarea a lui Iohannis ca Secretar General, mai ales după ce România a avut deja un Secretar General Adjunct în persoana lui Mircea Geoană va implica faptul că România trebuie să ofere ceva la schimb.” Mark RutteRăzvan Pantelimon a adus în discuție și situația Constanței, care se află într-o concurență acerbă cu Portul Rotterdam: „Întrebarea este în acest moment ce poate oferi România la schimb mai mult decât ceea ce a făcut până acum? De exemplu în ceea ce privește sprijinirea Ucrainei, poziția față de război, cheltuielile pentru înarmare etc. Ce îi va promite sau ce va oferi Iohannis lui Rutte, astfel încât acesta să se retragă și Olanda să îl voteze? Constănțenii nu pot să se gândesc decât la interesul cunoscut al Olandei pentru menținerea în subdezvoltare a portului Constanța ce poate face concurență celui din Rotterdam. De asemenea ce vor cere la schimb alte state, precum Ungaria? Vom vedea UDMR-ul iarăși la guvernare sau o posibilă autonomie mai mare a unor regiuni? La acest moment nu știm nimic sigur și orice este posibil. Este clar că o astfel de desemnare implică repet niște negocieri și niște beneficii, până la urmă, pe care celelalte state le obțin. Personal sunt sceptic în ceea ce privește obținerea acestei poziții pentru Iohannis. Dacă candidatura se bazează pe niște strategii, pe niște discuții anterioare etc., va fi interesant de văzut ce a negociat sau ce va negocia România pentru Iohannis să devină Secretar General NATO.” 

Sursa: ReplicaOnline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories