Ambasadoarea SUA: „Avem au cel mai înalt respect pentru preşedintele Iohannis”

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii (SUA) în România, Kathleen Kavalec, a declarat miercuri, la Suceava, că SUA au un respect deosebit pentru preşedintele României, Klaus Iohannis, răspunzând astfel unei întrebări cu privire la anunţul şefului statului privind intenţia sa de a candida pentru funcţia de secretar general al Alianţei Nord Atlantice (NATO).

România este un partener cheie pentru SUA în cadrul NATO, contribuie cu un procent de 2,5 din PIB pentru apărarea sa. România este un aliat cheie şi un partener pe parcursul acestui război teribil de la graniţe şi noi avem cel mai înalt respect pentru preşedintele Iohannis”, a afirmat Kathleen Kavalec.

Ambasadorul american a participat, miercuri, la Suceava, la vernisarea expoziţiei fotografice itinerantă „Noi, Poporul/ We the People”, care celebrează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că a decis să intre în competiţie pentru funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice. „Îmi asum această candidatură în numele României”, a declarat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Sursa: TomisNews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories